Război în Ucraina | Atac rusesc cu rachete asupra Kievului. Sute de clădiri istorice au fost avariate de bombardamentele rusești de la Harkov

5 iunie 2022, 07:22

 

ACTUALIZARE 17.46 Presa din Grecia relatează că guvernul va transfera în Ucraina o „cantitate incredibilă” de arme și muniție.

ACTUALIZARE 17.42 Soția comandantului regimentului „Azov” Denis Prokopenko, Ekaterina, nu își poate contacta soțul de o săptămână. Acesta se află într-un centru de detenție. Potrivit acesteia, ultima dată când a luat legătura cu el, au avut la dispoziţie 30 de secunde.

 

ACTUALIZARE 17.27 Sute de clădiri istorice au fost avariate de bombardamentele rusești de la Harkov. Experții francezi le scanează acum cu un laser 3D pentru a facilita restaurarea ulterioară a acestor monumente de arhitectură.

 

 

ACTUALIZARE 17.25 Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, aflat într-o vizită de mai multe zile în România, a mulţumit, duminică, la Blaj, poporului român pentru ajutorul dat refugiaţilor ucraineni.

„Zilele de război par să nu se mai oprească, ritmate fiind nu de ticăitul acelor ceasornicului, ci de şuieratul gloanţelor şi de explozia bombelor, cu clopote care bat în sate nu pentru a-i chema pe oameni la sărbătoarea Domnului, ci pentru a semnala pericolul sau, mai rău, pentru a anunţa moartea unui alt fiu sau a unei fiice”, a afirmat cardinalul în omilia rostită la ceremonia religioasă oficiată duminică în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj.

ACTUALIZARE 16.22 Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât patru rachete rusești care vizau oraşul Nikolaiev, în sudul Ucrainei, a anunțat duminică Comandamentului Operațional Sud, citat de CNN.

„Asemenea acțiuni îndrăznețe dezvăluie din nou intențiile reale ale țării teroriste. Pseudogrija pentru coridoarele umanitare și deblocarea porturilor sunt scuze pentru a avea acces la infrastructura maritimă a Ucrainei”, se arată în comunicat.

ACTUALIZARE 16.00 Șeful administrației militare regionale din Lugansk, Serhii Haidai, a anunțat evacuarea a 66 de civili din zona de conflict.

 

ACTUALIZARE 15.55

Papa Francisc a cerut duminică să se desfăşoare „negocieri adevărate” care să permită ajungerea la „o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă” în Ucraina şi a invitat „responsabilii naţiunilor” să nu ducă „Umanitatea la distrugere”.

 

Francisc a amintit că, „odată cu împlinirea a 100 de zile de la începerea agresiunii armate (ruse) în Ucraina, asupra Umanităţii s-a abătut din nou coşmarul războiului, care reprezintă negarea visului lui Dumnezeu”.

ACTUALIZARE 15.32 Poliția Națională a  Ucrainei a publicat un videoclip cu consecințele bombardamentelor ruseşti din Drujkivka, regiunea Donețk.

 

 

ACTUALIZARE 13.52 Forțele ruse „înaintează” în mai multe zone la nord de orașul Sloviansk, din estul Ucrainei, după ce „s-au regrupat”, a declarat duminică Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Generalul rus Aleksandr Dvornikov „a primit sarcina ca până pe 10 iunie fie să captureze complet Severodonețk, fie să controleze autostrada Lisichansk-Bakhmut”, a declarat Serhii Haidai, șeful administrației militare regionale Lugansk, transmite CNN.

ACTUALIZARE 12.40 Rusia a lansat mai multe rachete spre Kiev din Marea Caspică. Forțele aeriene ucrainene au spus că au doborât o rachetă de croazieră. Primarul Kievului, Vitalii Klitschko, a raportat anterior că o persoană a fost rănită în urma atacului din 5 iunie care a lovit infrastructura din Kiev.

 

 

ACTUALIZARE 12.36 Ministerul rus al Apărării a declarat că țintele atacurilor cu rachete de la Kiev au fost tancurile T-72 și alte vehicule blindate furnizate de țările est-europene și amplasate în clădirile unei întreprinderi de reparații auto.

ACTUALIZARE 12.25 Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul că Rusia va lovi noi ţinte dacă SUA vor începe să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune, a relatat duminică agenţia de presă oficială rusă TASS, citată de Reuters.

„Dacă ajung să le furnizeze, vom trage concluziile care se impun şi vom folosi armele noastre, de care nu ducem lipsă, pentru a ataca acele obiective pe care până acum nu le-am lovit”, a susţinut şeful de la Kremlin.

ACTUALIZARE 12.00 Sistemul de apărare aeriană al Ucrainei a fost atacat cu rachete deasupra zonei Obukhiv, de la sud de Kiev, a anunțat duminică administrația militară a regiunii Kiev.

ACTUALIZARE 10.45 Până în această dimineață, 262 de copii au fost uciși și 467 au fost răniți, potrivit ultimelor cifre făcute publice de Rada Supremă, parlamentul ucrainean.

Numărul real este probabil semnificativ mai mare. În părțile Ucrainei care sunt ocupate de ruși sau aflate sub atac activ, autoritățile locale au spus că este imposibil să adune cadavrele de pe stradă sau să numere cetățenii uciși sau răniți. Parlamentul a declarat că 1938 de școli sau unități de învățământ au fost avariate de bombardamente, iar 182 au fost complet distruse.

ACTUALIZARE 10.25 Armata rusă a lansat duminică cu o rachetă de croazieră deasupra centralei nucleare din Ucraina de Sud la un nivel „critic, a declarat operatorul de stat al centralei nucleare Energoatom, citat de CNN.

ACTUALIZARE 09. 50 Trupele ruse continuă asaltul asupra orașului Severodonețk, din estul Ucrainei, și „controlează partea de est a orașului”, a declarat duminică Serhii Haidai, șeful administrației militare regionale Lugansk.

De asemenea, forțele ruse „se concentrează pe operațiuni ofensive pentru a ne înconjura trupele” în Severodonețk și în vecinătatea orașului Lisichansk și pentru „blocarea principalelor rute logistice”, a declarat duminică Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei într-o actualizare separată.

ACTUALIZARE 09.44 Ministerul Apărării al Marii Britanii confirmă afirmațiile oficialilor ucraineni de sâmbătă conform cărora forțele lor au recucerit părți ale orașului Severodonețk. Ucraina a contraatacat în Severodonețk, „reducând impulsul operațional pe care forțele ruse l-au câștigat anterior prin comasarea în zonă a unităților de luptă și a armelor”, potrivit raportului de informații despre război emis zilnic de Ministerul britanic al Apărării.

ACTUALIZARE 09.30 Bloc de locuințe distrus în Vuhledar, din regiunea Donețk:

ACTUALIZARE 09.25 Obuzierele autopropulsate M109A3 din Norvegia sunt deja pe linia frontului, lovind ținte cu mare precizie și distrugând inamicul, a anunțat armata ucraineană.

Spania va preda Ucrainei rachete antiaeriene și tancuri Leopard. Armata spaniolă va antrena militari ucraineni în Letonia.

ACTUALIZARE 09.15 Voluntari din Țările de Jos, Germania, Australia și Franța (Ronald Vogelaar, Michael O’Neill, Björn Benjamin Clavis și Wilfried Blériot) au fost uciși, a transmis Serviciul de presă al Legiunii Internaționale pentru Apărarea Ucrainei, citat de Nexta TV.

 

 

ACTUALIZARE 09.00 Districtele Voroshilovsky, Kirovskyy și Kuybyshevskyy din Donețk au fost atacate aseară. Potrivit primelor informații, 10 persoane au fost rănite.

ACTUALIZARE 08.10 Explozii puternice au zguduit Kievul duminică dimineaţa, a anunţat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, într-un mesaj difuzat pe Telegram. O persoană a fost spitalizată, în urma exploziilor.

”Câteva explozii au avut loc în cartierele Darnytsky şi Dniprovsky din oraş. Echipele de intervenţie sting incendiul”, a scris primarul capitalei Ucrainei. Sirenele au sunat în multe alte oraşe ale ţării.

ACTUALIZARE 07.50 ”Lupte de stradă” au loc în Severodoneţk, un oraş strategic din estul Ucrainei, unde forţele Moscovei au lansat o ofensivă puternică pentru a controla întregul bazin minier Donbass.

”Situaţia la Severodoneţk, unde continuă luptele de stradă, rămâne extrem de dificilă”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat în noaptea de sâmbătă spre duminică, deplângând ”raidurile aeriene, tirurile de artilerie şi cu rachete constante”.

ACTUALIZARE 07.30 Forţele ucrainene încearcă să ”restabilească controlul deplin” la Sievierodoneţk, un oraş cheie din estul Ucrainei, a declarat sâmbătă primarul oraşului Oleksandr Striuk.

Explozii în Donețk: Cinci persoane au fost ucise și 20 au fost rănite în urma exploziilor multiple din apropierea orașului Donețk. Atacurile au fost provocate de forțele armate ucrainene, a informat agenția de presă de stat rusă TASS. Orașul este deținut de autodeclarata Republică Populară Donețk, dar este rareori bombardat de forțele ucrainene. Oficialii ucraineni nu au făcut comentarii în legătură cu exploziile.

Biserici distruse: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că artileria rusă a „distrus” 113 biserici de la invazia Ucrainei. „Printre ei se numără și cele vechi – cele care au rezistat celui de-al Doilea Război Mondial, dar nu au rezistat ocupației ruse”, a spus el. Biserica Tuturor Sfinților din Lavra Sviatohirsk a fost „distrusă” de bombardamentele rusești, a transmis CNN sâmbătă.

Lupta pentru Severodonetsk: Armata rusă „își alocă toate rezervele în” capturarea orașului Severodonețk, din regiunea Lugansk de est, potrivit lui Serhii Haidai, șeful administrației militare regionale. „Au reușit anterior să captureze cea mai mare parte a orașului, dar acum armata noastră i-a împins înapoi”, a spus el, susținând că rușii „suferă pierderi uriașe”. Haidai a declarat sâmbătă că Ucraina controlează aproximativ jumătate din Severodonețk.

Sute de oameni fug zilnic din Sloviansk: Sute de oameni fug din orașul de est, deoarece armata ucraineană afirmă că unitățile ruse sunt consolidate în apropiere de Sloviansk, cu scopul de a relua ofensiva. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat vineri că rușii comasează 20 de grupuri tactice de batalion în zonă. În prezent, în Sloviansk au rămas aproximativ 22.000 de oameni, aproximativ o cincime din populația de dinainte de război.

Prima doamnă ucraineană Olena Zelenska și alți oficiali i-au comemorat pe cei 261 de copii uciși în războiul Rusiei împotriva Ucrainei prin agățarea clopotelor lângă Catedrala Sf. Sofia din Kiev, care simbolizează vocile copiilor uciși, relatează Euromaidan Press.

SUA și-au exprimat sprijinul pentru investigațiile internaționale privind crimele de război comise în Ucraina, a anunțat sâmbătă ambasada SUA la Kiev.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite