Război după amenda record de 2 milioane de euro. Blue Air, acuzații grave la adresa ANPC

18 iulie 2022, 19:46

Acuzațiile sunt grave de ambele părți. După ce a primit o amendă de 2 milioane de euro, cea mai mare din istoria ANPC, Blue Air a anunțat că va cere instanței anularea sancțiunii. Și acuză conducerea ANPC că ar fi cerut, mai mult sau mai puțin voalat, mită.

Horia Constantinescu ne comunică faptul că cităm „pot fi evitate costurile amenzii, dar trebuie să găsim soluții pentru un minim de 10-20% din sumă care să acopere stresul comisarilor din ANPC care sunt terorizați de plângeri față de Blue Air” sau cele venite din partea Directorului General ANPC, dl. Paul Silviu Anghel, care ne indică în discuțiile oficiale avute ce fel de ceasuri scumpe îi plac (sursă: comunicat Blue Air)

Reprezentanții ANPC neagă vehement că ar fi făcut asemenea propuneri.

Compania Blue Air ar putea să dispară până la sfârșitul anului, lăsându-i pe consumatorii păgubiți fără compensații, susține președintele instituției.

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: Cred că indiferent de sancțiunea aplicată de noi, acest operator economic ar fi ieșit de pe piață.

Paul Silviu Anghel, director general ANPC: Ei trebuie să restituie sumele în 10 zile de la trimiterea procesului verbal, de la data trimiterii procesului verbal către dânșii (…) inclusiv aici au tergiversat că juristul a tot amânat, așa încât consumatorul să se păcălească și să achiziționeze bilete de pe site-ul respectiv.

Compania aeriană acuză Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor că a folosit date incorecte și incomplete. Și consideră că întreaga acțiune este un abuz.

Potrivit ANPC, Blue Air a anulat peste 11.000 de zboruri din aprilie 2021 până în aprilie 2022. Ar fi fost astfel afectate aproape 180.000 de rezervări.

Dar societatea susține că a despăgubit deja peste 100.000 de pasageri și că, până în iulie anul viitor, toți clienții cu zboruri anulate vor fi despăgubiți. Deși plângerile consumatorilor vizează mai multe companii, reprezentanții autorității susțin că nu pot sancționa decât societățile comerciale care au sediu sau punct de lucru în România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite