Raportul medico-legal în cazul bebelușului din Suceava, care a murit după botez: Insuficiența respiratorie a avut loc pe fondul unei pneumonii interstițiale. Reacția Patriarhiei

5 mai 2021, 12:53

Micuțul Iustin, de numai șase săptămâni, a fost botezat la sfârșitul lunii ianuarie la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” din Suceava. La scurt timp după scufundarea în cristelniţă, bebeluşul a intrat în stop cardio-respirator și a murit la spital câteva ore mai târziu. Medicii legiști susțin că decesul a fost cauzat de insuficiența respiratorie, care a avut loc pe fondul unei pneumonii. Tatăl, care nu vrea să îi fie dezvăluită identitatea, susține că bebelușul nu era bolnav.

Bebelușul fusese născut prematur, nu fusese vaccinat și nici consultat de un medic după ieșirea din spital, mai arată raportul medico-legal. Concluzia este, însă, diferită de ceea ce consemnaseră medicii care au încercat să îl salveze atunci pe Iustin

Familia susţine în continuare că preotul ar fi provocat tragedia, pentru că a ținut copilul cu fața în sus și l-a scufundat de trei ori în apă. Asta chiar dacă fusese informat că se născuse prematur. Reprezentanții protopiatului Sucevei precizau, atunci, că în astfel de cazuri excepționale, botezul s-ar fi putut face doar prin stropire.

Patriarhia Română ia apărarea preotului de la Suceava. Poate că cei ce s-au grăbit să-l răstignească public pe preotul respectiv înainte de pronunțarea rezultatelor oricărei anchete și au cerut, neștiind ce cer, schimbarea ritualului Botezului, ar trebui să ofere acum o reacție. O reacție a bunului-simț, a precizat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Deocamdată, poliția nu a anunțat în ce fel raportul medico-legal va schimba datele dosarului penal pe care l-a deschis atunci pentru omor din culpă.

_________________________________________________________________________________________

Medicii legiști din Suceava susțin că moartea copilului a fost cauzată de insuficiența respiratorie și ea a avut loc pe fondul unei pneumonii interstițiale de care suferea micuțul Iustin. Bebelușul fusese născut prematur, nu fusese vaccinat și nici consultat de un medic după ieșirea din spital, arată raportul.

Tragedia a avut loc la finele lunii ianuarie la biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” din Suceava. La scurt timp după scufundarea în cristelniță, bebelușul a ajuns în stare critică la spital și a murit a doua zi. Medicul de la urgențe care a făcut manevrele de resuscitare asupra copilului declară că i-a scos din plămâni 110 ml de lichid de consistenţa apei. Tatăl a declarat că micuţul a fost alăptat chiar înainte de botez.

În imaginile video de la botez se observă că bebeluşul plângea foarte tare, cu toată puterea, înainte de a fi băgat de preot în cristelniţa plină cu apă. Apoi, când a fost scos din apă şi pus în braţele naşei, copilul nu a mai scos sunete la fel de puternice.

Familia copilului a susţinut că preotul ar fi provocat tragedia, iar acum vrea să conteste raportul medicilor legiști. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor din culpă, iar preotul a dobândit calitatea de suspect.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite