Raportul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor: Din martie, proporţia cazurilor de COVID la copii de 16-18 ani a crescut

10 iulie 2021, 19:31

Raportul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor arată că din martie anul acesta, proporţia cazurilor de COVID depistate la copii de 16-18 ani a crescut mai mult decât la ceilalţi. Această grupă de vârstă a înregistrat de atunci cea mai mare rată de noi infectări. Au urmat, la mică distanţă, copiii de 12-15 ani. Explicabil, în condiţiile în care tinerii interacţionează mai mult şi probabilitatea să respecte măsurile de prevenţie este scazuta. Plus că puţini sunt vaccinaţi.

Experții europeni avertizează că, în lunile următoare, este probabil ca numărul infectărilor la copii să crească mai mult decât la adulţi. Iar sistemul educațional trebuie să fie pregătit înainte de noul an școlar, subliniază raportul european, care prezintă şi soluţiile.

Distanțarea fizică, măsurile de igienă și testarea la timp a cazurilor simptomatice rămân esenţiale, mai ales că varianta Delta se răspândeşte rapid, arată experţii europeni. Dacă acestea sunt ignorate, unica măsură a închiderii școlilor este insuficientă pentru a evita transmiterea virusului.

Copiii şi adolescenţii au fost grav afectați de închiderea școlilor și de învățământul la distanță în pandemie. Izolarea socială, anxietatea și simptomele depresive sunt doar câteva consecinţe.

Ministrul Educaţiei spune că, la noi, un eventual val 4 va fi mai uşor controlabil, mai ales că 60 la sută din personal a făcut cel puţin o doză de vaccin.

Varianta Delta, mult mai contagioasă, îi infectează mai uşor pe cei nevaccinaţi sau care au primit numai o doza de ser. Pfizer şi BioNTech anunţă că au rezultate încurajatoare pentru o a treia doză care ar întări protecţia.

Experții europeni estimează că varianta Delta va reprezenta 90 la sută din tulpinile de SARS CoV 2 aflate în circulație până la finalul lunii viitoare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite