Raport ONU: Cinci femei ucise la fiecare oră în 2021 de parteneri sau membri ai familiei

Adunarea Generală a ONU
Adunarea Generală a ONU
24 noiembrie 2022, 11:29

Aproximativ 56% dintre toate crimele din 2021 care au avut ca victime femei şi fete, respectiv 45.000 dintr-un total de 81.000, au fost comise de parteneri sau de membri ai familiei, potrivit raportului publicat de Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) şi UN Women.

În ceea ce priveşte crimele care au avut ca victime bărbaţi, procentul acestora a fost de 11%.

În general, numărul „alarmant de mare” al crimelor în cazul cărora victime au fost femei şi fete a rămas aproape neschimbat în ultimii ani, se precizează în raport.

În plus, se estimează că ar putea exista un număr mare de cazuri neraportate.

Cele două agenţii ONU au solicitat o mai bună protecţie a femeilor şi fetelor. „Avem nevoie de un efort concertat de acţiune din partea societăţii, care să respecte drepturilor femeilor şi fetelor de a se simţi în siguranţă – acasă, pe stradă, oriunde”, a declarat directoarea UN Women, Sima Bahous.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite