Rămaşi fără locuri de muncă, informaticienii bulgari modernizează sistemul naţional de sănătate

Informaticienii bulgari, plasaţi în şomaj tehnic, vor înzestra gratuit spitalele publice din ţara lor cu aplicaţii digitale pentru a îmbunătăţi procedura de internare a pacienţilor diagnosticaţi cu noul coronavirus, au anunţat Guvernul şi directorii unor companii din Bulgaria, relatează AFP.

31 Martie 2020, 20:02 (actualizat 31 Martie 2020, 20:19) |
Server

Înaintea pandemiei de COVID-19, Bulgaria era o ţară importantă pe piaţa subcontractării din domeniul IT, care reprezenta 5% din PIB-ul naţional, graţie tinerilor săi absolvenţi, plătiţi cu salarii nu foarte mari.

Dar, rămase fără clienţi de la începutul încetinirii economice provocate de pandemia de COVID-19, mai multe companii bulgare au semnat un acord cu Guvernul de la Sofia pentru a lucra gratuit în vederea dotării cu instrumente digitale a spitalelor naţionale, unele dintre cele mai slab echipate din Europa.

"Să ieşim din această criză cu un sistem de sănătate publică mult mai bine echipat", a declarat în această săptămână Ilia Krastev, care reprezintă principala asociaţie ce grupează companii din sectorul digital, AIBEST. "Experţii noştri vor oferi Bulgariei 15.000 de ore de muncă", a adăugat el.

Această cooperare inedită a fost salutată de prim-ministrul Boiko Borisov, care s-a declarat "satisfăcut de acest ajutor reciproc între patrioţi adevăraţi".

Informaticienii bulgari vor să creeze un registru digital al persoanelor contaminate cu SARS-CoV-2 şi al paturilor disponibile din spitale, o platformă de eliberare de reţete medicale online şi să digitalizeze dosarele pacienţilor.

Magazinele neesenţiale, şcolile, universităţile şi spaţiile publice au fost închise în Bulgaria pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, care a provocat opt decese în această ţară şi a blocat întregi sectoare de activitate economică.

"Trebuie să-i ţinem ocupaţi pe salariaţii din sectorul noilor tehnologii" pentru a evita ca ei să migreze "după ce reluarea activităţii va fi remodelat hărţile concurenţei", a declarat pentru AFP un membru al asociaţiei AIBEST, Stefan Bumov.

Aflat în plină expansiune, sectorul informatic are 75.000 de angajaţi în Bulgaria şi oferă oportunităţi importante salariaţilor calificaţi, într-o ţară afectată de plecarea masivă din ţară a tinerilor absolvenţi bulgari către ţări ce oferă condiţii de viaţă mai bune.

(sursa: Agerpres)

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 5°C 12°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 5°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI