Rămas bun, Majestate! Românii îi aduc un ultim omagiu Regelui Mihai I, la Palatul Regal, unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit

13 decembrie 2017, 10:14

Cortegiul funerar a fost întâmpinat de sute de oameni, cu aplauze. S-a scandat minute în şir „Regele Mihai” şi „Monarhia salvează România”. Sutele de persoane aflate în faţa Palatului Regal pentru a-l întâmpina pe fostul suveran au adus portrete ale acestuia, flori şi steaguri cu însemnele regale ale României.

Calea Victoriei este străjuită de steaguri ale României cu bandă neagră de doliu.

Înainte de a ajunge la Palatul Regal, sicriul cu trupul neînsuflețit al ultimului Rege al României a trecut pe sub Arcul de Triumf.

Cortegiul a venit de la Castelul Peleş, unde miercuri, pentru câteva ore, a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului suveran, după aducerea în ţară.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu Majestății Sale Defuncte o pot face până sâmbătă.

ACTUALIZARE 21.20 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost depus în Sala Tronului din Palatul Regal din București. La căpătâiul suveranului are loc o slujbă religioasă. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu Majestății Sale Defuncte o pot face până sâmbătă.

ACTUALIZARE 20.18 Cortegiul funerar a ajuns în Piața Palatului Regal. La fața locului sunt foarte mulți oameni, de o parte și de a alta a Căii Victoriei. Se aplaudă și se scandează „Regele Mihai!” și „Monarhia salvează România!”

ACTUALIZARE 20.12 Cortegiul funerar a intrat pe Calea Victoria și se îndreaptă spre Palatul Regal, unde va fi dus în Sala Tronului. Aici va avea loc o ceremonie privată. Cei care vor să-i aducă un omagiu Majestății Sale vor putea veni la Sala Tronului începând cu ora 21.00.

ACTUALIZARE 20.04 Mașina cu sicriul Majestății Sale Regelui Mihai I trece pe sub Arcul de Triumf.

ACTUALIZARE 20.00 Sute de oameni sunt la Arcul de Triumf din București, pe unde în scurt timp trece cortegiul funerar al Regelui Mihai I. Circulația în zonă este blocată.

Palatul Regal este construit în vremea lui Carol I. Este locul unde Regele Mihai a ordonat, în 1944, arestarea mareşalului Ion Antonescu – iar apoi încăperea respectivă a fost lovită de o bombă lansată de aviaţia germană.

Sala Tronului este locul în care majestatea sa a depus jurământul în anul 1940.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;

Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;

Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.

Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.

Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.

Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.

Să aibă la ei un document de identitate.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.

Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.

În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Să coopereze cu personalul specializat al Ministerului Afacerilor Interne pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea și în interiorul Palatului Regal.

Alergatul în perimetrul de siguranță este strict interzis.

Să respecte programul activităților și traseul de deplasare stabilit de organizatori și indicațiile personalului specializat al Ministerului Afacerilor Interne.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite