Alertă chimică în sudul Londrei. Mai mulţi oameni au ajuns la spital, cu vărsături, probabil intoxicaţi cu o substanţă necunoscută. Incidentul a avut loc în sudul Londrei şi este afectată o stradă întreagă. Potrivit celor ce locuiesc în zonă, din sistemul de canalizare venea un miros straniu. Au fost trimişi pompieri, ambulanţe şi echipaje specializate în decontaminare chimică. Panica s-a instalat rapid, pe fondul alertei anti-tero declanşate după atacul de la metrou, de vineri. Astăzi, a fost arestat un al doilea suspect în ancheta legată de explozia de la metroul londonez, în care 30 de oameni au fost răniți.