Rafila: Toţi operatorii economici trebuie să respecte legislaţia în ceea ce priveşte măsurile de protecţie

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila
8 decembrie 2021, 10:08

Suntem de acord ca în această perioadă să ne putem desfăşura activitatea cu măsuri uşor relaxate – s-a inclus în certificatul medical COVID accesul şi pentru persoanele testate, un lucru natural – dar (…) toţi operatorii economici trebuie să respecte legislaţia în ceea ce priveşte măsurile de protecţie şi gradul de ocupare. Trebuie să fie foarte clar că nu trebuie să avem niciun fel de toleranţă la încălcarea regulilor„, a spus acesta.

Rafila a adăugat că la nivelul Ministerului Sănătăţii este analizată capacitatea de răspuns a spitalelor, fiind avut în vedere inclusiv accesul la servicii medicale al pacienţilor cu alte patologii decât COVID-19.

Totodată, se lucrează la un proiect care să permită testarea extinsă, la nivelul medicilor de familie, pentru persoanele simptomatice sau care au intrat în contact cu persoane infectate cu SARS-CoV-2.

De asemenea, sunt în curs de elaborare proceduri legate de tratamentul ambulatoriu al COVID-19, astfel încât presiunea pe spitale să fie diminuată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite