Rafila: Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în multe domenii

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila
28 martie 2023, 13:16

El şi-a manifestat speranţa ca noul proiect de Lege a învăţământului preuniversitar să prevadă introducerea Educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie.

„Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite. Pentru că Educaţia pentru sănătate nu înseamnă doar educaţie sexuală, înseamnă un concept care trebuie predat de personal didactic instruit în acest sens, adaptat vârstei copilului. Cât timp numai 5% dintre părinţi trimit copiii la Educaţie pentru sănătate, care este o disciplină opţională, şi termină doar 2% dintre aceşti copii modulele de educaţie pentru sănătate, nu vom progresa. În noul proiect de lege a educaţiei am discutat cu doamna ministru Deca, sper ca această prevedere privind introducerea în curriculă a Educaţiei pentru sănătate să existe. Sper ca în noul proiect a legii învăţământului la învăţământul preuniversitar să existe această prevedere, sunt optimist”, a spus ministrul într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit Agerpres.

Referindu-se la antibiotice, Rafila a afirmat că se gândeşte „foarte serios” la o reglementare potrivit căreia acestea să nu mai poată fi eliberate „eventual nici măcar pe bază de reţetă simplă”.

„Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului”, a susţinut ministrul Sănătăţii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite