Rafila: Infecţia cu noul coronavirus se transformă într-o viroză sezonieră. Dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se transformă încet într-o viroză sezonieră şi dacă va mai exista un nou val, el nu va pune probleme.

14 Mai 2022, 17:29 (actualizat 14 Mai 2022, 17:36) Știrile TVR |
Pacienți Covid / FOTO: Agerpres

"Eu am evitat să fiu tranşant, nu pentru că nu-mi place să fie tranşant, ci pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie. Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale. Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe", a declarat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila.

Soluţia, a continuat ministrul, nu este să se transporte toţi pacienţii la UPU, ci să se găsească resurse, să se investigheze şi să se trateze în ambulatoriu, pentru că altfel se "colmatează" asistenţa medicală spitalicească pentru alte categorii de oameni care au nevoie de îngrijiri.

"Şi lucrul acesta, din păcate, s-a întâmplat. Am avut anul trecut un record de decese, la nivel naţional, nu numai din cauza infecţiei cu noul coronavirus, e adevărat în valul patru au murit 25.000 de persoane, dar am avut o mortalitate generală extrem de mare, care a depăşit cu 100.000 natalitatea. Am avut un spor negativ de 100.000 de persoane în România datorită acestei mortalităţi ridicate şi, desigur, din cauza natalităţii care este redusă. Indicatorii demografici plasează România, alături de majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, într-o zonă de pericol în ceea ce priveşte evoluţia demografică", a afirmat Alexandru Rafila.

Dr. Adrian Marinescu: E foarte probabil ca la toamnă să avem creşteri de infectări cu SARS-CoV-2

La rândul său, directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, Adrian Marinescu, e de părere că se aşteaptă ca din toamnă să crească numărul de infectări cu SARS-CoV-2 şi că pandemia se va încheia cu o convieţuire cu virusul, fără ca acesta să dispară.

"E foarte probabil ca la toamnă să avem creşteri. Creşterea numărului de infecţii nu va schimba acest concept de convieţuire. Din punctul meu de vedere, ce a început în 2022 va continua, iar pandemia se va încheia cu această convieţuire, nu cred că vor mai fi schimbări importante. Şi când mă refer la impact la nivelul populaţiei, mă refer la spitalizări în număr mare, la presiune pe spitale, la ocuparea de paturi de terapie intensivă. Dacă vom fi suficient de echilibraţi, încât să luăm în calcul că vom mai avea infecţii şi că trebuie să le rezolvăm, cred că vom trece cu bine toamna", a declarat sâmbătă Adrian Marinescu, la un training organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România.

El a mai spus că se aşteaptă şi apariţia unor vaccinuri noi, în funcţie de mutaţiile care urmează să apară la SARS-CoV-2, precizând că închiderea pandemiei de COVID-19 nu va însemna şi disparţia virusului care provoacă boala.

"Încheierea pandemiei nu are nicio legătură cu dispariţia completă a virusului SARS-CoV-2. În momentul în care la nivelul mapamondului nu va mai fi o arie întinsă geografică şi în momentul în care vom avea cazuri izolate (...), atunci vom vom vorbi de focare izolate şi pandemia va fi închisă", a menţionat Adrian Marinescu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 30°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 25°C 24°C
CRAIOVA 30°C 30°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI