Rafila, despre noua variantă de vaccin COVID: Ajunge târziu, pentru că am o responsabilitate faţă de banii publici

Vaccinul adaptat noilor tulpini COVID-19 va ajunge în România până la sfârşitul lunii noiembrie, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

08 Noiembrie 2022, 15:47 (actualizat 08 Noiembrie 2022, 15:57) Știrile TVR |
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

"Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici. Pentru că a fost un proces lung de negociere, de reducere a cantităţii. (...) Noi în acest an trebuia să cumpărăm peste 19 milioane de doze de vaccin de Pfizer. Atunci, având deja 6 milioane de doze expirate sau în curs de exipirare, având frigiderele pline, m-am gândit că totuşi nişte sute de milioane de euro ar trebui să rămână pentru pacienţii din România - adulţi sau copii. Din aceste 19 milioane de doze am vândut 7,5 milioane, am negociat cu cei de la compania producătoare şi de la Comisia Europeană să reducem cantitatea restantă de 11,2 milioane la 3 milioane. În acest moment suntem foarte aproape să semnăm o comandă pentru 3 milioane de doze care vor ajunge în scurt timp adică în această lună pentru pacienţii din România. (....) Până la sfârşitul lunii", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Rafila a spus că se va imuniza cu cea de-a patra doză.

"Şi eu o să mă vaccinez cu doza a patra atunci când va fi disponibilă noua variantă a vaccinului împotriva infecţiei cu COVID 19", a susţinut ministrul Sănătăţii.

El a spus că prin revânzarea a 7,5 milioane de doze de către România şi prin reducerea cantităţii în urma negocierilor s-a făcut o economie de cel puţin 300 de milioane de euro în acest an.

"Atunci când am vândut 7,5 milioane de doze am făcut o economie de circa 150 de milioane de euro. Mai facem încă o economie de peste 150 de milioane de de euro prin reducerea cantităţii. La nivelul acestui an cred că putem să discutăm despre o economie de cel puţin 300 milioane euro în ceea ce priveşte vaccinul COVID", a susţinut Rafila.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -1°C
CONSTANTA -1°C -1°C
CRAIOVA -2°C 0°C
BRASOV -5°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI