Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Wimbledon, după un meci maraton. Campionul iberic a jucat patru seturi accidentat

7 iulie 2022, 08:55

Nadal (36 ani), care a câștigat de două ori titlul la Wimbledon (în 2008 și 2010), a solicitat un time-out medical în  setul al doilea, după ce a acuzat dureri în zona abdominală.

Campionul iberic, cu 22 de titluri majore în palmares, urmează să îl înfrunte vineri pe australianul Nick Kyrgios pentru un loc în finala de la All England Club.

„Sper că voi fi capabil să disput acest meci. Nick este un jucător foarte bun pe toate suprafeţele, dar mai ales pe iarbă. A făcut un super-sezon pe această suprafaţă şi trebuie să fiu la 100% pentru a avea şansele mele”, a declarat Nadal după meci.

(w500) Time out m

Nadal, care a câștigat  anul acesta Australian Open și Roland Garros, este în căutarea Slam-ului calendaristic – toate cel patru turnee de Mare Șlem câștigate în același an, performanță reușită în Era Open doar de Rod Laver la masculin.

Kyrgios (27 ani), numărul 40 mondial, a avut o misiune mult mai uşoară în sferturile de finală, impunându-se în trei seturi, 6-4 6-3 7-6 (7/5), în faţa chilianului Cristian Garin.

El este primul jucător australian care accede în semifinalele unui turneu de Grand Slam după Lleyton Hewitt, care a atins această fază la US Open 2005.

În cealaltă semifinală de la Wimbledon se vor înfrunta sârbul Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, şi britanicul Cameron Norrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite