Raed Arafat s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Dan Barna, pentru a le explica de ce este necesară prelungirea stării de alertă. Fără succes, așa că a promis că revine cu noi date

10 iunie 2020, 12:23

Discuția șefului DSU cu liderii opoziției a avut loc în biroul președintelui Camerei, Marcel Ciolacu, și s-a încheiat fără o soluție concretă.

Părțile s-au pus de acord că este nevoie de păstrarea unor măsuri de bază, dar nu s-au înțeles în legătură cu amploarea și cu durata lor.

În plus, PSD vrea ca adoptarea măsurilor să se facă prin lege, nu prin prelungirea stării de alertă.

Raed Arafat a promis că va prezenta premierului propunerile opoziției și că va reveni la Parlament cu date noi.

Între timp, Ludovic Orban face apel la responsabilitatea liderilor politici și susține că, fără prelungirea stării de alertă, măsurile pentru ținerea epidemiei sub control nu vor mai putea fi aplicate.

La întâlnirea cu Raed Arafat a participat și liderul Pro România, Victor Ponta, care a anunțat deja că parlamentarii săi vor vota împotriva prelungirii stării de alertă.

Starea de alertă este valabilă până pe 16 iunie, iar în lipsa unei noi legi sau hotărâri de guvern, restricțiile nu vor mai putea fi aplicate.

________________________________________

ACTUALIZARE La întâlnire au participat și alți doi lideri politici care nu mai susțin prelungirea stării de alertă, Victor Ponta și Dan Barna.

Potrivit unor surse, Raed Arafat nu este de acord cu un proiect de lege, ci merge pe ideea prelungirii stării de alertă. Este deschis doar la modificarea perioadei de prelungire a stării de alertă.

Ceilalți participanți la discuții vor prelungirea stării de alertă doar cu 14 zile.

Cei de la USR condiționează votul lor din Parlament de prelungirea stării de alertă numai în zonele în care există cazuri speciale de infectare cu coronavirus.

Potrivit cifrelor prezentate de Raed Arafat nu se poate renunța la starea de alertă, decât dacă am ajunge la, de exemplu, 5 cazuri de infectare la un milion de oameni.

Raed Arafat a promis că Guvernul va lucra două zile la acest nou proiect, urmând ca acesta să ajungă în Parlament.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite