Raed Arafat: Situaţia epidemiologică din România este foarte bună în prezent, dar asta nu ne garantează că vom fi bine după o perioadă. Toamna rămâne sub semnul întrebării

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi, că situaţia epidemiologică din România este foarte bună, în prezent, însă a subliniat că vaccinarea rămâne soluţia în contextul răspândirii variantelor Delta şi Delta plus a noului coronavirus.

29 Iunie 2021, 22:26 (actualizat 29 Iunie 2021, 23:07) |
Raed Arafat / FOTO: www.facebook.com/guv.ro

"Oamenii trebuie să se informeze mai bine, din surse corecte, oficiale, să citească ce doresc, dar să vadă şi sfatul oficial al specialiştilor. Faptul că acum suntem bine nu ne garantează că vom fi bine după o perioadă şi doamna ministru (n.r. al Sănătăţii) v-a zis că varianta Delta şi varianta Delta plus încep să se răspândească şi reprezintă o problemă şi soluţia rămâne vaccinarea. (...) La acest moment, situaţia epidemiologică din România este una foarte bună. România, cu toate măsurile pe care le-a luat, inclusiv că avem vaccinaţi peste 20%, suntem pe la 4,5 milioane vaccinaţi, toate au jucat un rol în situaţia în care ne aflăm acum. Clar că mai este de lucrat, clar că mai pot să apară situaţii, dar la acest moment cu toate măsurile luate, România este una dintre cele mai bine situate ţări ca şi număr de cazuri, ca şi număr de pacienţi internaţi şi ca număr de decese pe zi şi nu vorbesc de cele adăugate din urmă şi cele care sunt faptic pe ziua respectivă", a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Șeful DSU a arătat că toate datele arată, la acest moment, că România este stabilă din punct de vedere epidemiologic.

Arafat a precizat că este foarte greu de spus cum va arăta situaţia epidemiologică la toamnă, motivând că depinde de variantele noului coronavirus şi de câte persoane sunt vaccinate.

"Toamna rămâne sub semnul întrebării. Nu poate nimeni să zică că toamna va fi perfectă sau cu probleme mari, o să vedem cum evoluează", a mai afirmat Raed Arafat.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 15°C
IASI 17°C 11°C
CLUJ 14°C 11°C
CONSTANTA 19°C 13°C
CRAIOVA 18°C 14°C
BRASOV 15°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI