Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Radu Beligan împlineşte 97 de ani, în 14 decembrie. La mulţi ani, maestre!

Cu un har unic, inteligenţă artistica, umor şi erudiţie, Radu Beligan a dăruit teatrului viaţa sa. Cu o carieră de peste şapte decenii ca actor şi regizor, cu sute de roluri în teatru, film, la radio şi la televiziune, Beligan a jucat alături de mari actori importanţi, a avut reprezentaţii atât în ţară cât şi în străinătate şi este unul dintre numele majore ale scenei româneşti. Preşedinte de onoare pe viaţă al Institutului Internaţional de Teatru, Beligan a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

14 Decembrie 2015, 09:45 (actualizat 14 Decembrie 2015, 12:15) | documentar de Liliana Teică |
Radu Beligan împlineşte 97 de ani
Radu Beligan împlineşte 97 de ani
Radu Beligan va primi Premiul Gopo pentru întreaga carieră
Radu Beligan la 95 de ani
Radu Beligan lângă afişul spectacolului, de acestă dată în calitate de regizor.
Radu Beligan
Radu Beligan tânăr actor

Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereţi succesive. Eu nu privesc înapoi cu mănie, ci cu adăncă recunoştinţă pentru toţi cei de la care am invăţat inefabila şi pieritoarea artă a actorului, care se stinge o dată cu amintirea ultimului contemporan. - declara Radu Beligan, într-un publicat de jurnalul.ro, în anul 2007.

(w620) Radu Belig

"Pentru Radu Beligan, timpul a rămas pe loc. O fizionomie care sfidează trecerea anilor. Aceeaşi siluetă juvenilă. Acelaşi aer distrat subliniat de o ironică melancolie. Radu Beligan nu s-a schimbat şi a durat identic cu el insuşi asemenea fenomenelor naturii" - spunea despre Beligan romancierul, dramaturgul şi doctorul în filozofie Camil Petrescu.

"Farmec inefabil, aparentă lipsă de efort, abordare autentică, forţa unei şoapte, subtila tristeţe a unui zămbet..." - astfel este descris Beligan în Dictionary of Contemporary Theatre.

"Când vedeţi trecănd pe stradă sau pe scenă această siluetă subţire, legănată, acest tip făcut din linii ascuţite, traversate de un surăs ironic-bonom, cu această frunte cultă sub streaşina căreia se află două lumini scormonitoare, amintiţi-vă că teatrul romănesc dă lumii în fiecare anotimp istoric actori extraordinari. Ce-a fost Matei Millo pentru vremea lui şi Nottara pentru a sa e astăzi Beligan pentru noi. Nu e numai un mare artist, ci şi un cărturar animator, profesor, preşedintele I.T.I. (Institutul Internaţional de Teatru). Prin numele său ne veşnicim puţin şi noi, contemporanii săi" - spunea despre Beligan cronicarul dramatic Valentin Silvestru, în anul 1975.

În 14 decembrie, la aniversarea maestrului Radu Beliga, spectacolul de teatru radiofonic Lectia de violoncel va fi difuzat la RRA la ora 23, în săptămâna în care sunt programate şi alte trei mari spectacole ce îl au în distribuţie.

O viaţă dedicată scenei

Născut la 14 decembrie 1918 în comuna Galbeni, judeţul Bacău, Radu Beligan este, pe linie maternă,  grec de origine, iar pe linie paternă, urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă, potrivit unui interviu.

(w220) Radu Belig

Beligan a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, iar bursa oferită de facultate a folosit-o pentru a-şi plăti taxele la Conservator şi la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra, şi a devenit actor de comedie.

Debutul pe scenă a fost în spectacolul ''Crimă şi pedeapsă'', după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ''Regina Maria'' (1937-1938), la ''Uranus'' (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ''C.A. Rosetti'', la Teatrul ''Tudor Muşatescu'', la Majestic, la Savoy, la Teatrul ''Comedia'', la Municipal.

La sfârșitul anilor '40, a existat chiar şi Compania ''Radu Beligan'', iar la Teatrul Național din Bucureşti a venit pentru prima dată în 1945.

Radu Beligan a interpretat roluri celebre din creaţiile dramaturgilor literaturii române, Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, sau ale literaturii universale - William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon sau Umberto Eco.

Director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între 1961 - 1969, director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 - 1990, Radu Beligan este societar de onoare al Teatrului Naţional I.L. Caragiale, din anul 2001.

Beligan a fost, pe rând, profesor al Institutului de Teatru şi Film, preşedinte activ al Institutului Internaţional de Teatru, din 1971, şi apoi preşedinte de onoare pe viaţă al Institutului Internaţional de Teatru, din anul 1979, co-preşedinte al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO şi membru al Academiei "Le Muse" din Florenţa. Beligan a reprezentat cu stălucire lumea teatrului şi şi-a făcut prieteni printre marii artişti ai lumii, pictori, scriitori, actori sau cineaşti,  Elia Kazan, Peter Brook, Laurence Olivier, Arthur Miller, Salvador Dali sau Ian Mc Kellen.

Radu Beligan este autorul mesajului internaţional pentru Ziua mondială a Teatrului, în 27 martie 1977,  difuzat in intreaga lume.

Radu Beligan a fost, în perioada 1969 - 1989, membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român şi deputat al Marii Adunări Naţionale, între anii 1961 - 1975.

Printr-un decret al Ministerului Afacerilor Culturale al Franţei, a fost numit membru in Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor. Totodată, Radu Beligan a fost semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare in Europa (Helsinki, 1985), alături de Woody Allen, Harry Belafonte, Gunther Grass, Meryl Streep, Liv Ulman etc.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor, Walk of Fame Bucureşti, şi din 2013, maestrul a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.

 

(w620) Radu Belig

Radu Beligan a fost copleşit de zeci de premii naţionale şi internaţionale:

Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), Premiul Academiei "Le Muse" din Florența (1980), Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu" din Iaşi (1994), Premiul Galei UNITER — Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei (1998), Trofeul Eugene Ionesco (1999), Premiul Revistei ''Flacăra" (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru (2002), Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale" (2003), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan, Ordinul Serviciul Credincios ''Mare Ofiţer" (2004)  şi membru de onoare al Academiei Române, din anul 2004.

La 5 aprilie 2002, preşedintele Franței, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincție.

''O viaţă trăită frumos este tot ce poate dori un om. O viaţă bine trăită. Eu am trăit pentru meseria mea şi asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să îmi reproşeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soţ şi nici cel mai bun tată din lume. Totuşi, cred că moştenirea spirituală pe care le-o las lor, şi publicului, mă spală de aceste păcate'', spune Radu Beligan, într-un interviu, referindu-se la viaţa pe care a închinat-o artei.

Soţ, de tată şi de bunic afectuos, Beligan nu-şi ascunde nici o clipă sentimentele. "Când umblu prin lume mă uit la oameni, la chipurile lor...... Cred ca sunt un om a cărui viaţă a fost destinată sa aducă un zâmbet şi putină căldură în inimile contemporanilor. Nimic mai mult..... După mine, secretul biblic al longevităţii este Iubirea."

surse

agerpres.ro

wikipedia

jurnalul.ro

 

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 10°C 6°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV 6°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Februarie 2019, 22:29
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-02-2019
Deschidere: 7728.3
Maxim: 7788.85
Mimim: 7687.85
Variatie: 0.27%
BRD
11.76
0.85%
SIF3
0.25
4.17%
SNP
0.34
0.58%
TLV
1.83
3.08%
SNG
32.00
0.47%
FP
0.89
0.56%
M
27.00
0.74%
EL
10.82
2.36%
WINE
18.70
0%
COTE
79.40
0.63%
ARHIVĂ ȘTIRI