Radio Vatican, considerat vocea papei în lume, sărbătorește 90 de ani de la înființare

Radio Vatican
Radio Vatican
12 februarie 2021, 12:11

Exoticul post radiofonic nonagenar lucrează în prezent cu 350 de colaboratori din 69 de ţări, pentru a difuza programe în numeroase limbi, inclusiv în arabă, belarusă, chineză, latină, dar şi hindi, malgaşă, somali, ewondo, kikongo şi tamilă.

Transmise prin satelit (din 1995), pe internet sau pe unde herţiene scurte în anumite regiuni, ştirile postului Radio Vatican sunt redifuzate şi în cadrul unor programe transmise de peste o mie de radiouri catolice.

Părintele misionar Luigi Maccali, eliberat în octombrie din Mali de o grupare jihadistă după doi ani de captivitate, a dezvăluit că i-a fost oferit un aparat de radio şi a putut să asculte slujba de Rusalii oficiată în 2020 de papa Francisc.

Robert Attarian, care asigură alături de o singură altă persoană serviciul în limba armeană de la Radio Vatican, a declarat pentru AFP că se simte ca „un pod între Biserica universală şi bisericile locale armene, pentru a se adresa unei disapore de circa 10 milioane de persoane”.

Reportajele sale sunt utilizate de un post radiofonic din Marsilia şi de un altul aflat în Australia. În schimb, emisiunile din limba portugheză sunt redifuzate, de exemplu, de 400 de posturi din Brazilia şi pot fi recepţionate în alte opt ţări, precum Angola şi Mozambic.

Inaugurat în latină

După Tratatul de la Lateran din 1929 semnat de Benito Mussolini şi Pius al XI-lea pentru înfiinţarea Vaticanului, cel mai mic stat din lume, papa l-a însărcinat pe Guglielmo Marconi, unul dintre inventatorii radioului, să construiască o staţie pentru Cetatea Vaticanului.

Aceasta a fost inaugurată pe 12 februarie 1931 de papa Pius al XI-lea, cu un discurs în limba latină.

Pe 24 decembrie 1942, succesorul său, Pius al XII-lea, a vorbit pentru „sute de mii de persoane, care, fără nicio vină din partea lor şi, uneori, doar din cauza naţionalităţii sau a rasei lor, au fost sortite morţii sau unei exterminări progresive”.

Acel mesaj de Crăciun rostit în italiană, care nu îi evoca în mod explicit nici pe evrei, nici pe nazişti, a rămas relativ neauzit în Germania, afirmă unii istorici, cu atât mai mult cu cât naziştii bruiau undele radio.

Iezuiţii ajunşi la conducerea radioului au adăugat apoi şi alte limbi pentru programele transmise. Noi emiţătoare au fost instalate la 18 kilometri de centrul Romei.

Redacţiile Radio Vatican şi-au instalat microfoanele în urmă cu o jumătate de secol într-un palat situat pe malurile Tibrului. Ele realizează de acum numeroase versiuni lingvistice ale unui portal media unic al Sfântului Scaun, care a înlocuit un site mai vechi în urmă cu trei ani şi care găzduieşte totodată transmisiunile sale TV în direct (www.vaticannews.va).

Acesta este capitolul cel mai vizibil al unei ample reforme a departamentului de comunicare de la Vatican, înzestrat cu un „minister” propriu, condus de un laic.

Radiouri web

Cu ocazia aniversării sale, Radio Vatican a lansat vineri primele sale „radiouri web”, exclusiv în italiană, franceză, engleză, spaniolă, portugheză, germană şi armeană.

În prezent, acelaşi program radiofonic dedicat ţărilor din Est este difuzat, de exemplu, în bulgară, rusă, albaneză, lituaniană şi armeană.

Începând de vineri, limba armeană are propriul ei canal internet, un post radiofonic alimentat cu 19 minute de ştiri zilnice, podcasturi, slujbe în latină şi muzică.

Brazilianul Silvonei Protz, directorul unei redacţii de 10 persoane, care produc 10 ore şi jumătate de emisii cotidiene difuzate la ore fixe, se declară încântat de noile iniţiative. Dispunând de acum de un radio dedicat comunităţii de limbă portugheză, „nu mai este nevoie să aşteptăm pentru a auzi o informaţie importantă”, a declarat el.

Pe termen lung, Radio Vatican ar putea să se înzestreze cu 35 de radiouri lingvistice „care pot fi ascultate pe telefonul mobil”, a declarat Jean-Charles Putzolu, un francez din echipa de coordonare editorială.

„Radioul are încă un viitor, este o media de proximitate”, a adăugat el, povestind apoi felul în care un coleg englez a fost aclamat ca un star de ascultătorii lui aflaţi într-o tabără de refugiaţi în momentul unei vizite în Uganda.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite