Radierea vehiculelor uzate, participante la programul Rabla, efectuată după transmiterea online a certificatului de distrugere

Programul Rabla
Programul Rabla
26 martie 2020, 17:03

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV), având în vedere măsurile dispuse la nivel naţional privind limitarea sau încetarea temporară a activităţii cu publicul, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, începând de joi operaţiunea de radiere din circulaţie a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional „RABLA”, va fi efectuată din oficiu, în conformitate cu prevederile articolului 17 alineatul (5) litera a) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituţie a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document.

„Dovada radierii din circulaţie a unui vehicul aflat în situaţia anterior menţionată va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării, la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Naţional de Evidenţă a Permiselor de Conducere şi a Vehiculelor Înmatriculate”, se menţionează în comunicat.

Sursa citată precizează că finalitatea acestui demers va fi reprezentată de efectuarea operaţiunii de radiere din circulaţie a vehiculelor fără a mai fi necesară prezentarea, de către proprietari, la ghişeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de articolului 25 al OMAI 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislaţia aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă