„R.M.N”, cel mai nou film al lui Cristian Mungiu, este favorit la Palme d’Or

24 mai 2022, 19:19

Cel mai recent film al lui Cristian Mungiu, intitulat RMN, urmărește povestea unu sas care se întoarce de la muncă din Germania în satul lui din Transilvania. E un prilej pentru regizor să surprindă o comunitate multietnică și să vorbească despre discriminare, intoleranță și lumea de azi.

Hollywood Reporter scrie că „RMN” e o explorare fascinantă, foarte umană, a problemelor cu care se confruntă România. Iar Variety remarcă încărcătura ideatică a filmului și imaginea de o frumusețe aproape neverosimilă semnată de Tudor Panduru.

Cristian Mungiu: ȚFilmul vorbeşte despre Europa şi lumea de azi în vremea globalizării. E un teritoriu unde vin mulţi oameni, care ajung să aibă ceva de disputat. Aşa că avem ceva de rezolvat: Cum vom reuşi să trăim împreună?”

Criticul Iulia Blaga consideră RMN cel mai complex film al lui Cristian Mungiu și îl plasează printre cele mai bune pelicule ale regizorului român.

Rolurile principale sunt interpretate de Marin Grigore și Judith State.

RMN s-a filmat în principal în satul Rîmetea din județul Alba, iar procesul de turnare, care-a inclus și filmări cu copii și animale, a fost cel mai complex din cariera lui, a declarat Cristian Mungiu.


Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite