Qatargate: Comisia Europeană verifică activitatea foștilor comisari. Roberta Metsola: Finanțările organizațiilor care au acces în instituție vor fi cercetate mai atent

20 decembrie 2022, 07:23

Executivul comunitar verifică dacă acesta ar fi avut voie să lucreze pentru ONG-ul Fight Impunity, aflat în centrul scandalului de corupție.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că deocamdată nu există suspiciuni că Avramopulos nu și-ar fi respectat angajamentele.

Fondatorul acestui ONG este eurodeputatul Antonio Pantzeri, inculpat în scandalul de corupţie legat de presupuse sume de bani oferite de Qatar şi Maroc unor oficiali europeni pentru a influenţa decizii ale instituţiilor UE.

Prezentă la București, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că, printre alte măsuri, finanțările organizațiilor care au acces în instituție vor fi verificate mai atent.

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European: Parlamentul European a luat măsuri urgente, ne-am asigurat că birourile au fost sigilate, am fost prezentă la percheziţia domiciliară a unui anumit membru, plenul Parlamentului a decis să o înlăture pe vicepreşedintă, dar e clar că sunt slăbiciuni în sistem. Trebuie să creştem protecţia avertizorilor de integritate şi trebuie să ne asigurăm că ţări terţe, care sunt în esenţă autocraţii, nu se amestecă în munca noastră legislativă şi politică. Finanţările organizaţiilor care au avut acces în Parlament, guvernamentale sau nu, vor fi verificate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite