Qatar 2022 | Kylian Mbappe: Cred că nu voi digera niciodată eşecul de la Cupa Mondială

Kylian Mbappé
Kylian Mbappé
29 decembrie 2022, 09:12

„Aşa cum le-am spus colegilor, nu există niciun motiv ca echipa de club să plătească pentru un eşec al selecţionatei, acestea sunt două situaţii foarte diferite”, a asigurat însă Mbappe, după ce a adus victoria echipei sale, Paris Saint-Germain, miercuri seara, în faţa formaţiei RC Strasbourg (2-1), în etapa a 16-a a campionatului francez.

Vedeta Les Bleus a recunoscut că a petrecut „ore complicate” după înfrângerea în faţa naţionalei Albiceleste, în care a reuşit un hat-trick, inclusiv două penalty-uri, iar apoi a transformat una dintre loviturile de departajare ale francezilor.

Miercuri, Mbappe a marcat din nou din penalty pentru PSG, într-un meci câştigat de această dată. „Este bine să refaci legătura cu victoria, să ai o legătură cu clubul, suporterii, coechipierii”, a declarat atacantul în zona mixtă, la finalului jocului de pe Parc des Princes.

Atacantul în vârstă de 24 de ani a surprins pe toată lumea, revenind la antrenamentele lui PSG imediat după Cupa Mondială din Qatar. „Am vorbit înainte de finală şi i-am spus antrenorului că voi reveni indiferent de rezultat, pentru că m-am simţit bine şi am vrut să continui să joc, pentru că avem două meciuri importante”, a explicat el.

Întrebat despre ironiile la adresa sa în timpul celebrărilor jucătorilor Argentinei, Mbappe a precizat că „nu îşi consumă energia cu lucruri atât de banale”. „Important pentru mine este să dau tot ce e mai bun din mine pentru clubul mei şi vom aştepta ca Leo (Messi) să revină pentru a continua să marcheze şi să câştige jocuri”, a adăugat francezul.

„Am vorbit cu Leo după meci, l-am felicitat. A fost obiectivul vieţii pentru el, şi pentru mine, dar am eşuat, aşa că trebuie să rămâi întotdeauna un jucător bun”, a mai spus Kylian Mbappe.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă