Putin şi Lavrov, interdicție de a intra în SUA, ca marii dictatori. Londra a îngheţat activele președintelui rus și ministrului de externe de la Moscova

Putin și Lavrov
Putin și Lavrov
26 februarie 2022, 00:20

SUA le vor interzice lui Vladimir Putin și Serghei Lavrov intrarea pe teritoriul lor, măsuri luate ca represalii la invazia Ucrainei, a anunţat, vineri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

„Este un element obişnuit” al sancţiunilor împotriva unor personalităţi străine, a adăugat Jen Psaki. Dar detaliile acestor sancţiuni istorice contra preşedintelui rus vor fi dezvăluite mai târziu.

Putin și Lavrov se alătură unei liste de lideri sancţionaţi direct de Statele Unite, printre care liderul iranian Ali Khamenei, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, dictatorul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sirian Bashar Al-Assad, amintește AFP.

Tot vineri, guvernul britanic a anunţat că a îngheţat activele preşedintelui rus şi ale ministrului său de externe.

Trezoreria britanică a indicat că i-a adăugat pe cei doi pe lista sa de entităţi şi persoane vizate de sancţiuni din cauza rolului lor în „destabilizarea Ucrainei” sau „ameninţarea integrităţii teritoriale a acesteia”.

Vladimir Putin şi Serghei Lavrov sunt deja ţinta unor sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene.

„Sancţiunile împotriva preşedintelui şi ministrului de externe al ţării sunt un exemplu şi o demonstraţie a neputinţei absolute a propriei voastre politici externe”, a replicat vineri purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Moscova, Maria Zaharova, la televiziunea rusă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite