Putin a promulgat legea prin care este eliminată limita superioară de vârstă pentru recruții din armată

Soldat rus
Soldat rus
29 mai 2022, 09:23

Duma de Stat a Rusiei a adoptat proiectul de lege miercuri, dar a fost nevoie de semnătura lui Putin pentru ca acesta să devină lege.

Anterior, cetățenii cu vârsta între 18 și 40 de ani și străinii cu vârsta între 18 și 30 de ani se puteau înrola în armata rusă.

Modificările au fost elaborate de șeful Comitetului de Apărare al Dumei de Stat, Andrei Kartapolov, și de prim-adjunctul său, Andrei Krasov. Potrivit TASS, ei cred că eliminarea limiti superioare de vârstă va atrage specialiști în domeniul medical, în inginerie și comunicații.

În nota explicativă a proiectului de lege se mai arată că utilizarea armelor de înaltă precizie și a echipamentelor militare necesită specialiști și aceștia dobândesc experiența la vârsta de 40-45 de ani.

Modificările legislative vin pe fondul pierderilor suferite de Rusia în Ucraina, unde Moscova duce ceea ce eufemistic numește o „operație militară specială”.

Sursa CNN

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite