Purtătorul de cuvânt al MAE: Până în acest moment, nu avem informații că printre victime s-ar afla români

4 iunie 2017, 07:18

ORA 10:00 „Până în acest moment, nu avem informații că printre victime s-ar afla cetățeni români. Avem o anchetă complexă, în plină desfășurare. Nu am primit nicio solicitare de asistență consulară prin intermediul acelor linii de urgență deschise de către Ambasada României la Londra”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAE, Paul Ciocoiu, pentru Știrile TVR.

Ambasada României în Marea Britanie a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor date suplimentare, precum şi informaţii cu privire la identitatea victimelor. Misiunea diplomatică monitorizează situaţia şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, a mai precizat MAE.

Cetățenii români că pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord:

+44 20 76027328;

+44 20 76029833;

+44 20 76036694;

+44 20 76025193;

+44 20 7603 0572;

+44 020 7602 2065.

Apelurile vor fi preluate în regim de urgență de către operatorii Call Center, din cadrul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS).

Totodată, Ambasada României la Londra poate fi contactată şi pe numărul de urgențe consulare +44 7738716335.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite