Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a demisionat

21 iulie 2017, 23:06

„Sunt recunoscător pentru munca lui Sean pentru administraţia mea şi pentru poporul american. Îi doresc succes în continuare, acum când merge mai departe în căutarea unor noi oportunităţi. Uitaţi-vă doar ce ratinguri grozave are la televiziuni”, a subliniat preşedintele Trump.

Într-un mesaj pe Twitter, Spicer a afirmat că a fost „o onoare şi un privilegiu” să lucreze pentru Trump.

 

Declaraţia lui Trump a fost citită de Sarah Sanders, fostă prim-adjunctă a lui Spicer, care îi va lua locul acestuia la sfârşitul lui august. Sanders şi Scaramucci s-au adresat împreună ziariştilor, fiecare anunţând ce funcţie va ocupa celălalt.

Scaramucci, venit din mediul de afaceri de pe Wall Street, a fost implicat în campania electorală din 2016 pentru alegerea preşedintelui. El se va ocupa de strategia generală în relaţiile cu mass media, în timp ce secretarul de presă – purtătorul de cuvânt – interacţionează direct cu ziariştii.

Postul de director de comunicare era vacant din luna mai, după demisia lui Michael Dubke.

Schimbările la vârful echipei de comunicare a preşedintelui Trump a avut loc în aceeaşi zi cu două demisii din echipa sa privată de jurişti, angajată pentru a-l apăra în ancheta privind relaţiile cu Rusia în timpul campaniei electorale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite