Puneri sub acuzare în dosarul presupuselor interferenţe ale taberei Trump în prezidenţialele din 2020

Donald Trump
Donald Trump
22 februarie 2023, 07:37

Marele juriu a examinat timp de şapte luni acuzaţiile potrivit cărora Donald Trump şi aliaţii săi au încercat să schimbe rezultatele alegerilor prezidenţiale din Georgia, stat din sudul ţării care a votat pentru Joe Biden.

Emily Kohrs a declarat pentru MSNBC: „Nu este o listă scurtă” pentru a evoca numărul de persoane vizate de aceste recomandări ale marelui juriu şi nemulţumirile împotriva lor. Dar juratul nu a dat niciun nume.

Kohrs a mai spus că mai mult de 12 persoane sunt vizate.

Pe această listă, „există cu siguranţă nume pe care le recunoaşteţi, a adăugat ea înainte de a preciza: „Sunt şi nume pe care s-ar putea să nu le recunoaşteţi”.

Emily Kohrs nu a dezvăluit dacă Donald Trump, care şi-a anunţat recent candidatura la Casa Albă pentru 2024, se află pe această listă.

Juratul a declarat în schimb pentru New York Times că oamenii nu vor fi „şocaţi” de dezvăluirile juriului. „Nu este ceva magic”, a spus ea.

Comisia de anchetă alcătuită din 23 de juraţi a primit mărturiile a 75 de martori, printre care unul dintre foştii şefi de cabinet ai lui Donald Trump la Casa Albă, Mark Meadows, sau senatorul republican din Carolina de Sud Lindsey Graham, şi fostul primar al New Yorkului şi fost avocat al lui Donald Trump, Rudy. Giuliani.

Un judecător din Georgia a aprobat săptămâna trecută publicarea a trei secţiuni redactate din raportul marelui juriu, dezvăluind că membrii săi nu au găsit nicio dovadă de fraudă la scară largă a alegerilor, subminând astfel afirmaţiile lui Donald Trump că alegerile i-au fost furate.

Procurorul local Fani Willis va lua decizia finală dacă îi va inculpa pe cei vizaţi de recomandările marelui juriu.

Ancheta a fost lansată după un apel telefonic al lui Donald Trump din 2 ianuarie 2021, în care acesta i-a îndemnat pe unii responsabili electorali să-i „găsească” cele 11.780 de voturi de care avea nevoie pentru a câştiga acest stat în faţa lui Joe Biden.

Este una dintre multiplele anchete care examinează potenţialele fapte penale ale fostului preşedinte republican şi ale apropiaţilor lui, acuzaţi că au pus la cale un plan de a rămâne la putere, în ciuda pierderii alegerilor prezidenţiale din 2020.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite