Polițiștii din Guadalajara, al doilea oraș mexican ca mărime, au primit un ordin mai puțin obișnuit: să închidă ochii atunci când dau peste vreo scenă de amor desfășurată în locuri publice.
Îndrăgostiții care își manifestă afecțiunea prin parcuri, în locurile de divertisment sau în mașini nu trebuie să se mai teamă.
Autoritățile locale spun că au luat decizia pentru că devenise o practică obișnuită ca polițiștii să ia mită de la cupluri surprinse în momente intime.
Actele sexuale în public continuă să fie o infracțiune administrativă, sancționată prin amendă sau scurtă detenție.
Dar polițiștii pot interveni numai dacă au primit o plângere de la vreun trecător deranjat.