Publicația financiară Handelsblatt: Unul din șefii Airbus se așteaptă la cel puțin 15.000 de concedieri

Airbus
Airbus
5 octombrie 2020, 10:03

Planul grupului aeronautic european de a renunţa la 15.000 de angajaţi pe plan global este „nivelul minim a ceea ce va trebui să facem”, a declarat Schoellhorn, adăugând că firma nu are în prezent planuri de extindere a programului.

Industria aviatică se confruntă cu un declin semnificativ din cauza efectelor epidemiei. Companiile aeriene globale se luptă să supravieţuiască şi apelează la ajutorul statului, în urma restricţiilor impuse pentru a stopa pandemia. De asemenea, operatorii aerieni reduc comenzile de avioane sau renunţă la achiziţii.

Airbus, companie care are aproximativ 135.000 de angajaţi la nivel global, a anunţat la finele lunii iunie că intenţionează să elimine 15.000 de locuri de muncă până la finele verii 2021, dintre care o treime în Franţa, pentru a face faţă reducerii călătoriilor cu avionul.

Compania discută cu sindicatele în legătură cu măsurile de restructurare, iar Schoellhorn a precizat că este încă prea devreme să fie exclude concedierile forţate.

În pofida presiunilor cu care se confruntă industria aviatică, registrul de comenzi al Airbus este în mare parte intact, cu anulări limitate, a declarat Schoellhorn, adăugând că firma nu intenţionează să închidă fabrici din Germania.

Şi directorul general Guillaume Faury afirma luna trecută că Airbus va încerca să-şi reducă costurile fără a recurge la concedieri forţate, dar nu poate garanta că ele nu vor avea loc.

„Este o criză existenţială. Afacerea noastră riscă să intre în colaps dacă nu adoptăm măsurile adecvate. Le vom lua. Situaţia este atât de serioasă şi ne confruntăm cu atît de multe incertitudini, că nu cred că cineva poate garanta că nu vor fi concedieri obligatorii dacă nu ne adaptăm la situaţie, mai ales dacă efectele negative persistă. Pe de altă parte, vrea să spun clar că avem multe de făcut şi vom face tot ce este posibil să evităm concedierile”, a dat asigurări şeful Airbus.

Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă