Pubele cu cipuri și coduri de bare la Mizil. Oamenii plătesc gunoiul la kilogram, iar deșeurile reciclabile nu sunt facturate

9 septembrie 2017, 13:51

Toate cele trei mii de pubele de gunoi din Mizil au primit câte un cod de bare și un cip. Iar pe mașinile firmei de salubritate au fost montate cântare și cititoare de cipuri. Toată lumea plătește gunoiul pe care îl produce, la kilogram.

La blocuri, locatarii au primit cartele pentru a intra la ghena de gunoi.

Până acum, locuitorii din Mizil plăteau 11 lei pe lună, de persoană, indiferent de cât gunoi menajer aruncau. Kilogramul de gunoi menajer costă acum 35 de bani.

Nu toată lumea e mulțumită de noul sistem.

Deșeurile reciclabile sunt ridicate gratuit de firma de salubritate, pentru a-i încuraja pe locuitori să colecteze selectiv deșeurile.

Firma de salubritate, care aparține primăriei Mizil, a investit 20 de mii de euro pentru modernizarea mașinilor de gunoi. În plus, a dat 5 lei pentru fiecare pubelă dotată cu cipuri si cod de bare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite