PSD vrea să modifice atribuțiile BNR. Propunerea a fost făcută în contextul acuzațiilor aduse Băncii Naționale pe tema ROBOR

În războiul dintre coaliția de guvernare și conducerea BNR, social democrații aduc în discuție modificarea legii de funcționare a Băncii Naționale şi a altor autorităţi. Chiar ministrului de Finanțe i s-a cerut să vină cu propuneri în timpul discutiilor din comisia economica legate de evoluţia ROBOR, la care fusese invitat si guvernatorul. PSD vrea ca BNR sa fie obligata sa intervina mai mult in piata

29 Ianuarie 2019, 21:30 (actualizat 29 Ianuarie 2019, 22:07) |
PSD vrea să modifice atribuțiile BNR
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Discuțiile au fost solicitate de reprezentanții puterii, care susțin că nivelul indicelui ROBOR ar fi stabilit în urma unor înțelegeri între bănci, cu sprijinul BNR. Oficialii Băncii Centrale resping un astfel de scenariu și spun că participarea la această ședință ar fi adus și mai multă confuzie, nu clarificări.

În aceste condiții, discuția legată de ROBOR a fost amânată până săptămâna viitoare, când guvernatorul a convocat un comitet din care fac parte și ministerul de Finanțe și ASF, unde să se analizeze efectele taxării băncilor în funcție de ROBOR.

În ședință, senatorul PSD Șerban Nicolae a cerut însă modificări legislative care să oblige BNR să fie mai activă.

Președintele comisiei economice, senatorul ALDE Daniel Zamfir, nu renunță la audierea guvernatorului și spune că îi va adresa o nouă invitație.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 5°C 12°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 5°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI