PSD: Respectăm decizia premierului privind preţul carburanţilor, dar alternativa PSD ar fi fost mai bună

PSD a transmis, joi, că respectă decizia premierului Nicolae Ciucă privind compensarea comună a preţului carburanţilor, dar consideră că alternativa propusă de partid ar fi fost mult mai bună şi, dacă preţurile vor creşte din nou, va reveni cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial.

23 Iunie 2022, 14:40 (actualizat 23 Iunie 2022, 15:00) Știrile TVR |
PSD

Social-democraţii amintesc că au prezentat în ultimele zile mai multe soluţii privind "reduceri importante" ale preţului carburanţilor.

"Astăzi, premierul Ciucă a decis varianta unei compensări comune, la care să participe atât statul, cât şi operatorii privaţi, astfel încât preţul carburanţilor să scadă cu 50 de bani. Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună şi ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de aşteptările românilor", arată PSD într-o postare pe Facebook.

Reprezentanţii acestui partid susţin că metoda compensării a fost aplicată şi în alte state, dar a funcţionat doar pentru scurtă vreme.

"În multe alte ţări europene, soluţia compensării a funcţionat doar câteva săptămâni, după care preţurile au revenit şi au ajuns chiar la niveluri mai mari. De aceea, dacă operatorii din piaţă vor creşte din nou preţurile peste ceva timp, atunci PSD va reveni în coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial", mai menţionează PSD.

Preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani, jumătate din această reducere urmând să fie decontată de stat, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Premierul a adăugat că măsura implică atât responsabilitatea Guvernului, cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră.

"Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat, printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori şi ministerele de resort", a precizat acesta.

Ciucă a menţionat că măsura va fi aplicată pe o perioadă de trei luni.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 37°C
IASI 33°C 35°C
CLUJ 33°C 33°C
CONSTANTA 26°C 28°C
CRAIOVA 33°C 33°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI