PSD pune din nou presiune în coaliție ca să obțină remanierea guvernului

PSD face presiuni pentru remaniere. Cu propriul premier pus la zid de partenerii de coaliție, liberalii susțin că remanierea este doar atributul șefului Executivului și le reproșează social-democraților că se comportă ca și cum ar fi în opoziție, nu la putere. De pe margine, analiștii văd o strategie, o tactică prin care liderul Marcel Ciolacu caută să-și pregătească candidatura la viitoarele prezidențiale, distrugând pe acest drum și eventuala opoziție din propriul partid.

22 August 2022, 20:50 (actualizat 22 August 2022, 21:40) Știrile TVR |

Nemulțumit că aluziiile sale pentru o remaniere rapidă sunt ignorate de premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lăsat diplomația deoparte.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Dacă eram premier eu, Marcel Ciolacu, și PSD-ul cred că îmi săreau în cap colegii deja să fac anumite remanieri. Nu este atributul meu, e ca la șah. Mută albele primele trebuie să mute. Nu s-a rupt. Eu nu rup coaliții. Nu este o catastrofă o remaniere, e un lucru normal în orice democrație. Nu încercați să căutăm nume, câți miniștri.

Liberalii susțin însă că altele sunt prioritățile actualei guvernări și că social-democrații ar trebui să nu o ia pe urmele USR.

Rareș Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL: Uneori, mi se pare că liderii PSD, inclusiv domnul Ciolacu, se comportă la putere de parcă ar fi în opoziţie. Eu am mai văzut un astfel de comportament în cazul USR. Domnii de la PSD trebuie să înţeleagă că guvernează România alături de PNL. Am încredere deplină în analiza premierului. Sunt convins că, dacă doreşte sau dacă consideră că unul dintre miniştri sau miniştrii nu-şi fac treaba, va veni şi va anunţa asta în cadrul şedinţelor de coaliţie.

Marcel Ciolacu nu ar fi renunțat la ideea remanierii actualului ministru al Apărării, Vasile Dâncu, susțin surse din coaliție. Doar că și-ar dori o remaniere mai extinsă la nivelul tuturor celor trei partide de coaliție, pentru a preveni efectele unui scandal intern în partid.

Cristian Pîrvulescu, analist politic: Este dovadă nu numai de concurenţă neloială în cadrul coaliţiei, dar şi de lipsă de fairplay faţă de primul-ministru. Domnul Ciolacu a susţinut, în urmă cu două săptămâni, că domnul Dâncu nu este remaniabil, ceea ce mi-a sugerat că există o obsesie Dâncu. Asta înseamnă că preşedintele PSD se gândeşte foarte serios la candidatura sa la prezidenţiale în 2024 şi vrea să elimine orice concurenţă.

Potrivit mai multor surse din interiorul PSD, Ciolacu este decis să ducă la bun sfârșit remanierea lui Dâncu, cu sau fără suportul PNL și al premierului Ciucă, fiind de așteptat să încerce să forțeze o decizie în coaliție până la finele acestei luni.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 5°C 5°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 8°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI