PSD pregătește proteste. Călin Popescu Tăriceanu: Cred că nu e nevoie în acest moment de mitinguri de susținere

4 decembrie 2017, 14:22

„Cine are de făcut miting să facă miting. Eu n-o să fiu în stradă sâmbătă, pentru că am alte treburi mai importante. Și pe Ceaușescu l-au sfătuit unii să facă miting”, a declarat Adrian Solomon, deputat de Vaslui.

Senatorul Claudiu Manda, lider al organizației PSD Dolj, estimează că la mitingul organizat pe 9 decembrie, la Craiova, vor fi prezente 30.000 de persoane.

„Din câte am înțeles, sunt foarte multe organizații județene care vor face (astfel de mitinguri — n.r.). (…) Pot să vă spun clar că noi la Dolj stabilisem inițial pentru ora 17,00, a rămas ora 15,00, ca să ne sincronizăm și cu alte organizații județene. La Dolj ne așteptăm să fie, probabil, în jur de 30.000 de oameni”, a precizat Manda, la Palatul Parlamentului.

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nu sunt necesare în acest moment mitinguri de susținere, dar a precizat că „lumea e liberă să protesteze”.

Întrebat dacă ALDE va participa la mitingurile organizate de PSD pe 9 decembrie, Tăriceanu a spus: „Nu știu cine organizează proteste, eu nu sunt încă informat, dar lumea e liberă să protesteze. Se întâmplă de atâta vreme. E în ultima vreme o anumită tendință de a muta disputele politice, lupta politică, din Parlament, care este forumul democratic, în stradă. (…) Nu știu, eu cred că nu e nevoie în acest moment de mitinguri de susținere”.

 

Nu doar mitingurile sunt subiect de ceartă în PSD, ci și atitudinea premierului Tudose. De altfel, el nici nu va fi în țară în ziua mitingurilor, pleacă în Serbia. Unii își pun chiar întrebarea dacă nu s-ar putea repeta scenariul cu Sorin Grindeanu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite