La liberali Gigi Becali, la PSD Liviu Dragnea - aceştia sunt candidaţii surpriză, de pe ultima sută de metri ai USL, informează Jurnalul TVR. Deocamdată lista candidaţilor se definitivează, dar toată suflarea social liberală se pregăteşte pentru lansarea de miercuri de pe Naţional Arena din Bucureşti.
Cu o zi înainte de definitivarea listelor candidaţilor, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, discută, la cererea unor teleormăneni posibilitatea de a lăsa şefia Conisliul Judeţean pentru un loc în Parlament.
Liviu Dragnea ar fi unul din puţinii parlamentari noi pe care mizează PSD-ul, social democraţii mergând, în general, pe mâna actualilor senatori şi deputaţi. Din motive diferite, unii din ei nu se vor mai afla, totuşi, pe liste. Printre aceştia, Cătălin Voicu, Sergiu Nicolaescu, Victor Socaciu.
Chiar luni, deputatul Mugurel Surupăceanu a demisionat din Parlament şi Partid, de supărare că nu i s-a acceptat o nouă candidatură. Mircea Geoană şi Florentin Gust reînnoadă prietenia cu PSD şi vor candida, în Dolj, susţinuţi de USL.
Social-democraţii aruncă în lupta din 9 decembrie şi nume noi: la Ilfov, pentru Senat, jurnalista Gabriela Vrânceanu Firea. La Prahova, în locul lui Adrian Năstase îşi încearcă norocul fiul liderului local al partidului, Vlad Cosma.
Pe listele PSD apare şi ecologistul Remus Cernea. Politicieni mai vechi sau mai noi, se vor aduna toţi sub steagul USL pe Naţional Arena pentru a marca începutul campaniei electorale. Le vor fi alături şi lideri europeni, liberali şi socialişti.
Aproape 80.000 de oameni, lideri, candidaţi, simpatizanţi ai USL din toată ţara vor umple stadionul. Candidaţii şi liderii vor defila pe scena amplasată chiar pe teren. Simpatizanţii vor face galerie din tribune. Trupele USL speră să câştige meciul de imagine cu PDL, care evoluează în aceeaşi zi, şi la aceeaşi oră, la Palatul Parlamentului, la congresul popularilor europeni.