Dragnea: Evaluarea miniștrilor este finalizată, luni se va lucra la concluzii. Schimb de replici cu premierul Sorin Grindeanu

11 iunie 2017, 21:00

Întrebat unde sunt cele mai mari probleme, Dragnea a spus: „În unele domenii”.

„Sunt multe domenii în care sunt probleme. O să prezentăm raportul public, ca să înțeleagă toată lumea despre ce e vorba”, a adăugat liderul social-democraților, citat de Agerpres.

El a adăugat că nici premierul, nici alți membri ai cabinetului nu au raportul pe masă în acest moment, pentru că nu este gata. „Nici nu-mi permit să i-l trimit fără să fie finalizat. O să-l discutăm împreună, că doar nu e un raport al meu, să plec cu el acasă”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă eventualele remanieri vor fi trecute în corpul raportului sau la concluzii, liderul PSD a arătat că „la concluzii”.

„La concluzii dacă va fi nevoie, dacă va fi cazul să ajungem la asta. Am văzut și chiar nu vreau să se supere nimeni, titlu cu ‘cea mai tensionată seară’. Chiar pentru mine nu e deloc tensionată această seară. Nu e vorba de tensiune, cred că s-a creat foarte multă tensiune, îmi pare rău că s-a creat foarte multă tensiune pentru că, până la urmă, este o evaluare a activității unui guvern, care lucrează pentru țară, nu lucrează pentru el. Și PSD-ul a mers în alegeri cu un program, românii au avut de ales între mai multe programe și au spus — acesta este programul pe care îl vrem și l-au votat. Drept pentru care guvernul este pus să pună în practică acel program”, a explicat președintele Camerei Deputaților.

Potrivit acestuia, cel mai important nu este cine face parte din guvern, ci ca programul să fie pus în aplicare.

„Pentru că n-am fost în alegeri ca să le spunem românilor: ‘Vrem să facem un program, votați-ne ca să trăim binișor’. Nu, am spus că vrem să trăim mai bine, adică să trăiască românii mult mai bine, drept pentru care s-a făcut un program bun dar complex, recunosc, și nu ușor de pus în practică și în aceste condiții este nevoie de foarte multă implicare de foarte multă muncă, de foarte multă rigoare și implicare. Și lene deloc. Și, în urma concluziilor, este nevoie să ajungem la schimbarea unor membri ai guvernului, este suficient să se adopte niște măsuri administrative, de fluidizare a circuitului documentelor, de o colaborare mai bună internă sau trebuie să ajungem la alte măsuri? Și va fi o discuție deschisă în Comitetul Executiv, unde vom lua decizii pe care le vom transmite”, a detaliat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă știe dacă e nevoie să fie schimbat guvernul în urma evaluării, Dragnea și-a exprimat speranța că nu se va ajunge la această soluție.

„Încă nu știu la ora asta, mâine o să vedem. Eu vreau să nu ajungem la această soluție pentru că în continuare aș vrea să evităm această variantă. După ce o să analizăm cu atenție raportul de evaluare, când o să lucrăm la concluzii, dacă o să ajungem la concluzia că nu avem altă variantă, o să o propunem și asta, dar nu vrem să ajungem acolo. (…) Dar noi nici n-am văzut unde e soba, nici nu vedem de drobul de sare și vorbim de drobul de sare de câteva zile. (…) eu l-am respectat foarte mult pe fostul premier Radu Vasile, dar nu cred că dl. Sorin Grindeanu va proceda ca dl. Radu Vasile. Nu cred că se va ajunge acolo. Dar nu știu dacă se va propune lucrul ăsta. Oricine este calm în aceste zile este un om deștept, cine este foarte agitat greșește”, a mai spus președintele PSD.

Liviu Dragnea a subliniat că s-ar putea să fie o soluție bună cooptarea UDMR la guvernare, alături de coaliția formată din social-democrați și ALDE, dar încă nu a discutat acest subiect.

„N-am avansat acest subiect, am vorbit cu dl Tăriceanu, dar după ce finalizăm această evaluare — cu care este la curent și dl Tăriceanu, pentru că și dumnealui a fost implicat în acest proces de evaluare cu colegii dumnealui — o să vedem dacă este oportun. Eu nu resping această variantă pentru că, am mai spus-o, cei de la UDMR tot timpul au propus în funcțiile guvernamentale oameni bine pregătiți, eficienți, serioși și harnici. În toate guvernele în care a fost UDMR nu-mi aduc aminte să fi fost ei acuzați de lipsă de performanță”, a afirmat președintele PSD.

ACTUALIZARE Telejurnal 20.00 Soarta premierului Grindeanu atârnă de un fir de păr, iar în PSD e fierbere mare. Liviu Dragnea a finalizat evaluarea guvernului – concluziile și deciziile ar urma să fie anunțate zilele următoare. Între timp, bursa zvonurilor este în creştere şi se vehiculează tot felul de variante.

Prestaţia lui Sorin Grindeanu stârneşte nu doar nemulţumiri în rândul unor colegi social democraţi, ci şi suspiciuni că trădează partidul.

Într-o postare pe Facebook, premierul face apel la stabilitate și predictibilitate.

„Votul din decembrie 2016 ne-a arătat că și românii vor același lucru: un guvern cu largă susținere parlamentară și stabil. Această încredere pe care ne-au acordat-o românii nu poate fi înșelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri – într-un cuvânt INSTABILITATE”, a transmis duminică seară premierul Grindeanu.

„Vizita lui Klaus Iohannis în SUA a relansat parteneriatul nostru strategic. Întâlnirile pe care le-am avut în Israel, Austria, Franța și Croația, contactele cu oficiali UE, tot acest efort merge în aceeași direcție: să arătăm că România este capabilă să-și respecte promisiunile, că investitorii pot avea încredere în noi. Depinde de noi să arătăm că suntem o națiune unită și determinată să meargă pe drumul cel bun. Cred că dialogul între Președinția României, Senat, Camera Deputaților și Guvern este important. Ca români, avem în față aceste oportunități. Doar trebuie să avem suficientă maturitate politică și viziune să și profităm de ele. De aceea, România are nevoie de stabilitate si predictibilitate!”, a adăugat premierul.

Liviu Dragnea a reacționat la mesajul premierului.

„Rămân puțin surprins de aceasta postare, dar, cu tot calmul pe care știți că îl am, este greu să-mi spună mie cineva că eu nu țin la stabilitatea acestei țări. Sunt un om destul de responsabil, dar totodată îi mulțumesc premierului pentru grija pe care o poartă pentru stabilitatea țării”, a declarat președintele PSD, citat de Hotnews.ro.

„Stabilitatea unei țări nu stă într-o persoană, nici în 3, nici în 10. Stabilitatea unei țări stă în nivelul de dezvoltare, stă în pace socială, stă în dezvoltarea clasei mijlocii, în respectul statului față de cetățean, stă în nivelul de educație etc”, a adăugat el.

Victor Ponta sare în apărarea lui Sorin Grindeanu şi vorbeşte despre conflictul din interiorul PSD ca despre un subiect toxic, pornit exclusiv din frustrări şi ambiţii personale, care dăunează grav partidului.

Conducerea PSD sabotează guvernul„, postează Ponta pe Facebook.

Deocamdată, Liviu Dragnea deliberează.

Pe lista neagră par a fi, în primele poziţii, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, cel al Apărării, Gabriel Leş, şi cel al Sănătăţii, Florian Bodog. Oricum, toţi au demisiile în alb pregătite încă de la instalarea în funcţie.

Remanierea sau înlocuirea întregului guvern ar urma să fie hotărâte în conducerea lărgită a PSD.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite