PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi. Ciolacu: Negocierile, conform ponderilor parlamentare

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu
8 noiembrie 2021, 10:38

Grindeanu: PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu.

El a adăugat că nu a fost nicio discuţie în şedinţa conducerii PSD despre funcţiile politice.

Printre măsurile ce vor propuse de PSD în programul de guvernare se numără: testarea extinsă şi vaccinarea, restabilirea încrederii în autorităţi prin aducerea specialiştilor în sănătate, măsuri legislative pentru combaterea pandemiei, a precizat Grindeanu.

Florin Cîţu nu poate să mai fie premier într-un guvern care are în componenţă PSD, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu.

„Noi am iniţiat şi am votat o moţiune de cenzură prin care Florin Cîţu a plecat din funcţia de premier. E un lucru la care nu facem rabat, Florin Cîţu nu poate să mai fie premier într-un guvern care are în componenţă PSD. Noi am sancţionat deja capacitatea domnului Cîţu de a conduce un guvern prin demiterea sa, prin acea moţiune de cenzură”, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă la sediul central al partidului, întrebat dacă PSD ar fi de acord cu Florin Cîţu premier într-un guvern comun.

Firea: Putem intra într-o posibilă coaliţie de guvernare doar respectând programul nostru

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat luni că social-democraţii vor intra într-o coaliţie de guvernare alături de PNL doar dacă le sunt respectate priorităţile din programul de guvernare, printre acestea numărându-se creşterea alocaţiilor, a salariului minim şi a pensiilor.

„O să decidem dacă realizăm această coaliţie de guvernare sau nu, în funcţie de argumente pro şi contra şi dacă punctele din programul nostru de guvernare sunt preluate. A împărţi acum ministere şi funcţii cred că este prematur. (…) Putem intra într-o posibilă coaliţie de guvernare doar respectând programul nostru şi acestea sunt esenţiale – creşterea alocaţiilor, creşterea salariului minim, creşterea pensiilor, deci acestea sunt condiţii prioritare”, a spus Firea la sediul central al PSD înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului.

Marcel Ciolacu: Una dintre priorităţile PSD sunt aceste măriri şi vom vedea în funcţie de buget cât se poate

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că va propune în şedinţa conducerii partidului să se înceapă negocierile cu PNL pentru alcătuirea unui guvern şi a adăugat că el nu cunoaşte altfel de negocieri decât cele conform ponderilor parlamentare.

Întrebat, la sediul central al PSD, ce mandat va propune colegilor săi în Consiliul Politic Naţional, președintele PSD, Marcel Ciolacu a spus: „Să începem negocierile. Negocierile nu pot să fie altfel decât conform ponderilor parlamentare. Eu nu am auzit de altfel de negocieri decât cele pe ponderi, (…) pe rezultatele alegerilor generale, nu pe sondajele de opinie”.

Întrebat dacă există bani pentru unele măriri de pensii şi alocaţii pe care PSD intenţionează să le cuprindă în programul său de guvernare, Ciolacu a afirmat: „Avem execuţia bugetară. Am văzut şi eu ştirile şi am crezut că am fost foarte clar înţeles. Măririle se fac în urma unui buget aprobat. De obicei, bugetul pe anul viitor se aprobă în luna noiembrie, decembrie şi acolo îţi creezi priorităţile. Una dintre priorităţile PSD sunt aceste măriri şi vom vedea în funcţie de buget cât se poate, astfel încât să nu păcălim românii. În al doilea rând, anul în curs, respectiv aceste luni, noiembrie şi decembrie, le vom vedea după ce avem execuţia bugetară a lunii octombrie. Momentan avem la dispoziţie numai execuţia bugetară a lunii a noua”.

Preşedintele PSD a mai spus că România a ajuns la o datorie publică, „făcută de către guvernările de dreapta, PNL-USR”, de aproape 50% şi, conform legii, în acest moment, nu e voie să se facă niciun fel de măriri.

Ciolacu a declarat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite