Pericolul se menține pe Prut, unde codul roșu de inundații a fost prelungit. Mai multe grădini și un drum național au fost inundate

26 iunie 2020, 07:57

ACTUALIZARE Pe DN29 A, între Rădăuți-Prut și Darabani, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a instalat pest 20 de mii de saci de nisip și un sistem pentru a bloca pătrunderea apei. Apele și-au încetat creșterea.

ACTUALIZARE Avertizarea cod roșu de inundații  pe Prut a fost prelungit până sâmbătă, la ora 24.00.

ACTUALIZARE La ora 9.00, râul Prut măsura la Rădăuți Prut 874 de cm , cu 274 cm peste cota de pericol, în creștere cu un cm față de ora precedentă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.

Prutul a inundat mai multe grădini din satele Rediu şi Rădăuţi Prut, dar şi platforma drumului naţional DN 24 C, care face legătura între Rădăuţi Prut şi Miorcani.

„La aceasta oră, DN 24 C între Rădăuţi Prut şi Miorcani este inundat în zona podului de pe raza localităţii Rădăuţi Prut, în proximitatea bisericii. Echipajele ISU Botoşani au patrulat toată noaptea şi au monitorizat situaţia, fiind pregătite să intervină în orice moment”, a precizat Dorina Lupu.

De asemenea, pe timpul nopţii, pompierii, împreună cu lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoşani, ai Primăriei Rădăuţi Prut şi ai Administraţiei Bazinale de Apă Prut – Bârlad, au construit un dig de apărare artificial pe DN 29A, între Rădăuţi Prut şi Rediu.

Echipajele ISU Botoșani au patrulat toată noaptea și au monitorizat situația, fiind pregătiți sa intervină în orice moment.

Potrivit datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, vineri dimineața, râul Prut măsoară la Rădăuți Prut 866 cm, cu 266 cm peste cota de pericol, cu patru cm mai mult față de ora precedentă. La Oroftiana, râul măsoară 676 cm, cu 26 cm peste cota de pericol, in scădere cu opt cm.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite