Protestul universităților. Rectorii acuză Ministerul Educației că a redus arbitrar locurile bugetate

12 aprilie 2018, 23:26

Conducerea Universităţii Bucureşti îl acuză pe ministrul Educaţiei, Valentin Popa, că a tăiat fără baze ştiinţifice sau juridice numărul de locuri pentru licență, masterat și doctorat, în anul 2018-2019.

Mircea Dumitru, rectorul Universității Bucureşti: „Noi avem această intenţie fermă de a acţiona în justiţie Ministerul Educaţiei, pentru a afla dacă este legal acest ordin. Avem de-a face cu probleme care țin de chestiuni politice şi poate chiar chestiuni subiective”.

Și Universitatea Babeș Bolyai a primit un număr mai mic de locuri față de anii trecuți, cu 29 mai puțin la licență, cu 200 în minus la masterat și cu 48 mai puțin la doctorat.

SOÓS ANNA, prorector UBB: „Universitatea este revoltată de decizia ministerului de a ne aloca mai puţine locuri, având în vedere calitatea procesului educativ”.

În aceeași situație este și Universitatea de Vest din Timişoara.

Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara: „Principiul este unul deranjant, adică o universitate apreciată la nivel internaţional, este în ultimii ani în toate topurile internaţionale, este penalizată la ea acasă. Nu cunoaştem încă metodologia după care a fost făcută această repartiţie”.

Reprezentanţii ministerului spun că au avut mai multe discuţii cu membrii Consiliului Naţional al Rectorilor pentru alocarea locurilor bugetate în funcție de anumite domenii prioritare. Și s-a ținut cont de o recomandare europeană și de strategia guvernului. Dar și de rapoarte ale Curții de Conturi și Băncii Mondiale, care au arătat că oferta universităților nu e corelată cu piața muncii.

Gigel Paraschiv, secretar de stat, Ministerul Educaţiei Naţionale: „Un accent deosebit se pune pe zona de ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică. În plus, a fost introdus și domeniul arte. Guvernul României a adoptat mai multe strategii, care au fost discutate, agreate mai întâi la nivelul Comisiei Europene și după aceea aprobate prin HG şi care se referă la perioada 2014-2020. Rezultă domeniile prioritare de dezvoltare ale României. Acestea sunt: Bioeconomie, energie, IT, sănătate, Nanotehnologii şi materiale avansate”.

La alte universităţi politehnice, de medicină și tehnice, numărul de locuri bugetate a crescut pentru anul următor de studiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite