Protestele față de reforma lui Netanyahu în justiție au continuat la Tel Aviv. Ciocniri cu forțele de ordine. Ministrul Apărării atrage atenția asupra unei divizări care se adânceşte în societate

26 martie 2023, 15:32

Manifestațiile cresc în intensitate după ce guvernul condus de Netanyahu a prezentat în ianuarie un proiect de reformă a justiției care divizează Israelul.

Criticii măsurilor spun că acestea ar întări puterea politicului asupra magistraților și ar reduce rolul Curții Supreme.

Ministrul Apărării a comentat evenimentele din stradă ca fiind o manifestare fără precedent de furie, durere și dezamăgire, care erodează puterea.

Yoav Gallant, ministrul Apărării din Israel:Această divizare care se adânceşte în societate pătrunde în instituţiile militare şi de apărare. Acesta este un pericol clar, imediat şi real pentru securitatea Israelului. Nu voi permite aşa ceva.

El a solicitat un acord larg pentru reforma justiției sau stoparea ei.

După această declarație, ministrul de Interne i-a cerut demisia, ceea ce arată fisuri în coaliția premierului Netanyahu.

Ministrul Apărării s-a arătat îngrijorat și de faptul că grupuri de israelieni au amenințat că nu se vor prezenta la convocările pentru militari rezerviști dacă nu se intervine în privința reformei justiției, acest lucru slăbind pregătirea de luptă la nivel național.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite