Proteste spontane la CFR. Circulaţia trenurilor, afectată. Acord sindicate – Ministerul Transporturilor

22 martie 2017, 08:33

Sute de trenuri blocate în gări şi pasageri care nu au putut ajunge la destinaţie. Traficul pe calea ferată a fost dat peste cap de greva spontană a lucrătorilor CFR de la Infrastructură, nemulţumiţi de lipsa unui contract colectiv de muncă. Conducerea CFR spune că protestul este ilegal.

Garniturile spre Budapesta, Bucureşti sau Teiuş au rămas blocate în gara din Cluj-Napoca, iar călătorii şi-au pierdut răbdarea.

De cealaltă parte, reprezentanţii salariaţilor CFR spun că s-a umplut paharul: salariile sunt mici şi lipseste un Statut al Feroviarului.

Ministrul Transporturilor recunoaşte că a fost surprins de greva ceferiştilor. Aseară, Razvan Cuc ar fi primit asigurari că nu va fi protest pe calea ferată. Declaraţiile au fost făcute în deschiderea şedinţei de guvern.

Negocierile de la CFR SA s-au finalizat prin semnarea unui acord care asigură funcţionarea într-un cadru legal a activităţii feroviare

„Administraţia CFR SA şi sindicatele feroviare au semnat un ACORD care asigură cadrul normal şi legal de funcţionare a companiei, până la semnarea Contractului Colectiv de Muncă 2017/2018, şi păstrarea drepturilor esenţiale pentru salariaţi precum sporurile, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă şi a ajutoarelor sociale.

De asemenea, în cadrul discuţiilor s-a stabilit ca după aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli – aflat deja publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor pentru consultare publică -, administraţia şi reprezentanţii salariaţilor să identifice şi să promoveze o grilă de salarizare bazată pe coeficienţi de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanţa funcţiilor şi a meseriilor la compania CFR SA.

Pe agenda întâlnirii din cursul acestei zile s-au mai aflat subiecte precum îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, importanţa continuării programelor de investiţii în infrastructura feroviară şi asigurarea unor relaţii de muncă echitabile.

Administraţia companiei consideră esenţială continuarea colaborării şi menţinerea unui dialog transparent în relaţia cu reprezentanţii salariaţilor, astfel încât prin aceste eforturi comune să se asigure buna desfăşurare a activităţii feroviare.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru problemele cauzate de protestul spontan declanşat astăzi de salariaţii feroviari şi îi asigură că toate soluţiile stabilite prin acest ACORD dar şi demersurile viitoare au drept scop continuitatea activităţii companiei şi implicit a traficului feroviar în condiţii normale pe întreaga reţea de cale ferată„, se arată într-un comunicat CFR.

Am avut în vedere mărirea anvelopei salariale pentru angajații feroviari. Se pare că mesajul aceasta nu a ajuns în teritoriu. Ca lideri de sindicat, spuneți că nu susțineți acest protest spontan. Cu toate acestea, fac apel și la dumneavoastră, să vă asigurați că informația despre creșterea salarială va ajunge la oameni. În bugetele CFR S.A. și CFR Călători sunt prevăzute creșteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. În prezent, proiectele se află pe circuitul de avizare„, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

ACTUALIZARE Telejurnal ora 20.00 Sindicaliştii spun că mâine nu va fi grevă. Discuţiile dintre ambele părţi vor continua şi joi la Ministerul Transporturilor.

Sindicaliştii i-au îndemnat pe angajaţi la calm, la responsabilitate, pentru că încă o zi de grevă ar aduce prejudicii de imagine dar şi pierderi importante de bani la bugetul companiei.

Cei de la CFR Infrastructură au semnat un acord cu Ministerul Transporturilor, valabil 30 de zile, până când bugetul va fi aprobat. Acordul le-ar garanta, în principiu, drepturile salariale pentru următoarea lună.

Cei de la CFR Călători nu au semnat acest acord. Li s-a propus o majorare salarială de 9%, a transmis Diana Dumitraşcu.

ACTUALIZARE Telejurnal ora 19.00 Nicio concluzie până în acest moment de la negocieri. Discuţiile continuă.

Sindicaliştii de la CFR Infrastructură sunt încă la negocieri, de la ora 15:00, relatează reporterul TVR Diana Dumitraşcu.

ACTUALIZARE Telejurnal ora 17.00 Negocierile continuă la Guvern între ministrul Transporturilor şi sindicalişti, relatează Diana Dumitraşcu.

Primii care au ieşit de la negocieri au fost sindicaliştii de la CFR Călători. Li s-a propus o majorare a fondului de salarii cu 9 %, ceea ce ei consideră că e inacceptabil, în condiţiile în care vor majorare de cel puţin 20%.

Acum, la negocieri sunt cei de la CFR Infrastructură, care vor o majorare de 22,5%.

Regionalele CFR din Braşov şi Timişoara continuă greva spontană. Oamenii sunt hotărâţi să nu renunţe şi spun că e posibil să declanşeze chiar o grevă generală.

ACTUALIZARE 14.34 Greva spontană continuă în regionalele CFR Braşov şi Timişoara.  Activitatea feroviară a fost reluată în regionalele Bucureşti, Craiova,   Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. La ora actuală se mai poartă discuţii pentru încetarea protestului spontan cu angajaţii din anumite staţii de pe raza de activitate a Regionalei CF – Braşov şi Timişoara. Trenurile care au fost oprite în staţiile de formare vor fi reprogramate pentru reînscrierea în circulaţie, iar cele care au staţionat în gările de pe traseu îşi vor continua parcursul până la destinaţiile finale, anunţă CFR Infrastructură.

Compania atrage atenţia salariaţilor că acestă formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că se depun toate eforturile astfel încât să asigurăm condiţii optime de reluare a circulaţiei trenurilor, se mai arată în comunicatul companiei.

ACTUALIZARE 13.05 Angajaţii CFR din trei Regionale – Bucureşti, Timişoara şi Braşov – continuă greva spontană. În Gara de Nord din Capitală sunt foarte mulţi oameni nemulţumiţi pentru că nu pot să ajungă la destinaţie. În Gara de Nord din Bucureşti nu se permite nici plecarea, nici sosirea. Sunt sute de minute întârziere, trenul Braşov – Ploieşti Vest – Bucureşti are o întârziere de 400 de minute.

Ministrul Răzvan Cuc a anunţat că, la ora 15.00, va avea loc o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții CFR și ai sindicatelor din domeniu şi a precizat că bugetul companiei CFR Infrastructură, care prevede o creștere cu 22,5% a anvelopei salariale, este în curs de avizare internă, urmând să fie agreat și de ministerele Finanțelor şi Muncii.

ACTUALIZARE 12.20 Inclusiv în cursul serii de ieri am avut discuţii cu reprezentanţii Federaţia Sindicală de Mişcare Comercială […] Am discutat toate măsurile care au fost aplicate şi în bugetul companiei CFR Infrastructură – şi aici mă refer la creşterea anvelopei salariale cu un procent de 22,5. Contractul colectiv de muncă a expirat pe 21 martie. Reprezentanţii CFR Infrastructură au propus încheierea unui acord până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă, însă reprezentanţii sindicalii au refuzat să facă acest demers. […] Am primit, în cursul serii de ieri, asigurări că nu va fi nicio grevă pentru că au fost respectate toate promisiunile care s-au făcut de către companie. Urmează o nouă rundă de discuţii în cursul zilei de astăzi la ora 15.00. Bugetul CFR Infrastructură a fost avizat de către Consiliul de Administraţie şi de către Adunarea Generală a Acţionarilor şi acum este în curs de avizare internă în cadrul ministerului umrând să fie transmis către ministerul Finanţelor şi ministerul Muncii pentru avizare”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul şedinţei de guvern.

ACTUALIZARE 11.10 Salariaţii nu mai au răbdare, nu mai au încredere, pentru că ani de zile au fost minţiţi, a declarat Grigore Mare, preşedintele Federaţiei Feroviare Mişcarea Comercială, în direct prin telefon în Ediţia specială de la TVR1.

Au existat negocieri, dar nu există buget, nu se poate semna contractul colectiv de muncă, a mai spus Grigore Mare.

ACTUALIZARE 11.00 Protestele continuă şi la această oră. Întârzierile sunt de mai bine de două ore.

Pasagerii care vor să renunţe la călătorie pot primi banii înapoi, dar la ghişee s-au confruntat cu o altă problemă: acestea sunt închise, a transmis reporterul Loredana Iordache din Gara de Nord din Bucureşti.

ACTUALIZARE 10.10 Sunt afectate peste 150 de trenuri din 7 regionale. Trenurile au întârzieri de o oră sau mai mult, atât la sosire, cât şi la plecare. Cei care doresc să renunţe la călătorie vor primi banii în apoi.

„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA informează că o parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan începând cu ora 7:00, acțiune care afectează graficul de circulație al trenurilor. Călătorii sunt rugați ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521”, se arată într-un comunicat al companiei.

Printre regionalele pe care trenurile sunt oprite se numără București, Craiova, Timișoara, Cluj, Iași și Galați.

Astăzi este programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15.00. Pe de altă parte, conducerea CFR îi sfătuieşte pe călători se se informeze înainte să meargă în gări la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

Tabela cu Sosiri/Plecări din Gara de Nord din Bucureşti poate fi consultată AICI

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă