Proteste în SUA | 1.600 de militari, mobilizaţi la periferia Washingtonului

Departamentul american al Apărării a transferat 1.600 de membri ai armatei SUA în zone situate la periferia oraşului Washington, în contextul protestelor violente faţă de moartea unui afro-american în timp ce era imobilizat de poliţişti.

03 Iunie 2020, 15:29 (actualizat 03 Iunie 2020, 17:47) |
IBM nu mai oferă sisteme de recunoaștere facială statului american / FOTO: arhivă

"Efective militare active au fost mobilizate la baze militare din zona capitalei, dar nu sunt în interiorul oraşului Washington", a declarat Johnathan Hoffman, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de CNN.

"Militarii sunt în stare de alertă, dar rămân sub autoritatea prevăzută de Secţiunea X şi nu participă la misiuni de susţinere a operaţiunilor autorităţilor civile", a precizat Hoffman. Secţiunea X prevede coordonarea operaţiunilor de către un comandament militar.

Este prima dată de la începerea protestelor când în zona Washington D.C. sunt mobilizaţi militari activi. Militarii au fost aduşi de la bazele Fort Bragg (statul Carolina de Nord) şi Fort Drum (statul New York).

În capitala SUA sunt în prezent 3.600 de membri ai Gărzii Naţionale, iar în următoarele zile ar urma să fie trimişi încă 1.300. Garda Naţională este formată din militari rezervişti şi poate fi atât sub comandament militar, cât şi civil.

În numeroase oraşe din Statele Unite au loc proteste violente faţă de moartea unui bărbat de culoare, George Floyd, în timp ce era imobilizat de poliţişti în oraşul Minneapolis.

Un agent de poliţie, Derek Chauvin, a fost pus sub acuzare pentru crimă şi omor din culpă în cazul morţii lui George Floyd. Alţi trei poliţişti ar putea fi inculpaţi în acest caz.

Preşedintele Donald Trump a avertizat că ar putea mobiliza membri ai Armatei americane pentru restabilirea ordinii.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI