Proteste în Piața Victoriei din Capitală și în alte orașe din țară. Oamenii cer coaliției PSD-ALDE să nu modifice legislația penală
Peste 10.000 de oameni au protestat, duminică seară, în Piaţa Victoriei din Capitală. La ora 21.00, oamenii au aprins lanternele telefoanelor mobile şi au cântat imnul naţional.
Determinare este cuvântul potrivit care să descrie starea celor câteva mii de oameni care au venit în această seară în Piața Victoriei, a transmis Daniel Coman, pentru Telejurnal. Ei cer demisia de onoare, atât din partea Executivului, cât și din partea lui Liviu Dragnea. Spun oamenii că nu este normal ca cetățenii să fie câinele de pază care să vegheze astfel încât parlamentarii să nu schimbe legile justiției fără ca populația să-și dea acordul. O mare parte din bulevardele care ajung în Piață sunt deja blocate și se mai circulă în acest moment doar prin fața Guvernului. Sunt oameni care vin în grupuri mari în Piața Victoriei, se scandează, ca și până acum. Au fost multe mesaje din partea gurpurilor civice care îndemnau la calm și la proteste fără violență, chiar dacă mesajul trebuie să fie unul ferm.
Proteste sunt şi în mai multe oraşe din ţară. La Timișoara, oamenii s-au adunat din nou in Piața Operei, cântă și scandează. Ana Maria Chevereșan transmite din Piața Operei din Timișoara: În jur de 2.000 de oameni s-au adunat în Piața Operei din Timișoara, cu credința că strada este singura care mai poate schimba ceva în acest moment. Este un protest autorizat, s-a venit cu bannere, pancarte și steaguri. Se strgă împotriva guvernului, a Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea. Timișorenii au mai scandat și „București, luptă București!”.
În Cluj-Napoca, manifestanţii au instalat în Piaţa Unirii şi câteva corturi, pentru cei care nu vor să plece din centrul oraşului. Raluca Ghiţă, corespondentul nostru de la Cluj, urmăreşte evoluţia protestelor şi ne spune mai multe: