Protestatari opriţi de jandarmi să ajungă în Piaţa Mare din Sibiu, locul Summitului UE

Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
Foto: (c) Isabela Paulescu / AGERPRES
9 mai 2019, 11:45

Jandarmii i-au oprit pe protestatarii de la Asociaţia „Evoluţie în instituţie” în timp ce încercau să traverseze Piaţa Unirii, în timpul protestului celor de la Greenpeace.

Cristian Mihai Dide, unul dintre protestatari, a declarat presei că este nemulţumit că nu este lăsat să afişeze un banner în Piaţa Mare, de unde să fie văzut de şefii de stat şi de guverne de la Summitul UE.

Dide susţine că Primăria Sibiu i-a aprobat să facă protest, joi, într-un loc pe care el nu l-a solicitat, adică în Piaţa Unirii, pe platoul din faţa Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Dide a refuzat să spună presei ce mesaj conţine bannerul pe care intenţiona să îl afişeze în locul Summitului UE.

Activiştii Greenpeace, militanţii pentru reunificarea României cu Republica Moldova şi cei din Asociaţia „Evoluţie în instituţie” vor organiza trei proteste în municipiul Sibiu, joi, în ziua în care şefii de stat şi de guvern participă la Summitul Uniunii Europene, potrivit Primăriei Municipiului Sibiu.

„Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Municipiul Sibiu a analizat şi avizat favorabil trei cereri referitoare la organizarea unor manifestări în data de 9 mai 2019: Greenpeace România va manifesta în data de 9 mai, între orele 10,00-15,00, în Piaţa Unirii (pe platoul asfaltat din faţa magazinului Dumbrava) pe tema: ‘situaţia mediului din România şi Europa’ şi schimbările climatice. Platforma Unionistă Acţiunea 2012 va manifesta pentru ‘promovarea dezideratului de reunificare a Republicii Moldova cu România’ în data de 9 mai, între orele 11,00-15,00, pe b-dul Victoriei, nr. 1-3 (pe platoul asfaltat din faţa Primăriei Municipiului Sibiu). Asociaţia ‘Evoluţie în instituţie’ va manifesta în data de 9 mai, între orele 11,00-20,00 în Piaţa Unirii (pe platoul asfaltat din faţa Centrului Cultural ‘Ion Besoiu’) pentru ‘atragerea atenţiei şefilor de State şi Guverne din Uniunea Europeană asupra încălcărilor frecvente asupra dreptului la întrunire paşnică şi liberă exprimare, drepturi încălcate în mod frecvent de către reprezentanţii UAT-urilor din România şi de către instituţiile de forţă (Jandarmeria şi Poliţia Română) subordonate politic”, a precizat pentru Agerpres şeful serviciului de Comunicare din Primăria Sibiu, Mirela Gligore.

Toate trei protestele vor avea loc în centrul Sibiului, dar la distanţă de Piaţa Mare, unde va avea loc efectiv Summitul Uniunii Europene. Practic, protestatarii nu vor fi văzuţi şi auziţi de cei care participă la Summitul UE.

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă