Protest la sediul STB față de concedierea a 222 de șoferi care au participat la greva din ianuarie

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) protestează joi, între orele 13:00 -17:00, la sediul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA din B-dul Dinicu Golescu, nr. 1.

05 Mai 2022, 09:49 (actualizat 05 Mai 2022, 13:45) Știrile TVR |
sediul STB

ACTUALIZARE: Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) vrea să tragă un semnal de alarmă prin intermediul protestului organizat joi la sediul societăţii, a declarat pentru Agerpres Vasile Petrariu, liderul Sindicatului din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti, menţionând că nu are nicio aşteptare din partea conducerii.

"În primul rând este vorba de concedierea celor peste 200 de salariaţi. Vrem să mai tragem un semnal de alarmă cu privire şi la celelalte probleme care au rămas nerezolvate, pentru că toate revendicările noastre din ianuarie au rămas nerezolvate. Mă refer la problemele legate de condiţiile de muncă, baza materială, contract colectiv de muncă. Nu s-a rezolvat nimic. La care s-au adăugat şi aceste probleme legate de concedieri, cu sancţiunile acestea pecuniare. Sunt peste 1.000 de salariaţi, 1.500, care au primit sancţiune între 5 şi 10% pe trei luni. Şi vrem să tragem încă un semnal de alarmă, poate cineva se va mai gândi şi va impune cumva acestui "domn" (directorul general al STB, Adrian Criţ n.r.) să înţeleagă că dialogul social înseamnă parteneri. Noi vrem mai mult să tragem un semnal de alarmă, pentru că nu avem nicio aşteptare, nici de la acest director general, nici de la cei care îl susţin. Interesele sunt prea mari şi noi am deranjat foarte mult, pentru că nu i-am lăsat să facă ce vor", a precizat Vasile Petrariu.

El a afirmat că situaţia putea fi evitată încă de anul trecut de când au fost începute demersurile, dar "s-au situat pe o poziţie de forţă", iar după conflictul din ianuarie au început cu "ameninţări, presiuni şi şantaj".

"Pentru că acest domn, vezi Doamne, vrea să negocieze el un contract colectiv de muncă, singur, nu ştiu cu cine vrea să-l negocieze şi să stabilească ce vrea el. Atunci când sunt două părţi trebuie să existe să spunem o înţelegere şi un punct de vedere comun ca să spui că ai negociat. Nu e cazul la el", a menţionat liderul de sindicat.

Vasile Petrariu a precizat că la protest vor participa doar salariaţi care se află în timpul liber. Organizaţia a făcut o solicitare pentru a putea participa la protest 500 de persoane.

Conform unui comunicat al organizaţiei, protestul este organizat ca urmare a "abuzurilor conducerii societăţii privind concedierea unui număr de peste 222 conducători de vehicule chiar în Săptămâna Patimilor", pe motiv că aceştia au solicitat public respectarea CCM STB SA, condiţii de muncă mai bune, bază materială care să asigure siguranţa şi confortul călătorilor.

De asemenea, sindicaliştii atrag atenţia asupra neimplicării conducerii societăţii şi autorităţilor locale în rezolvarea problemelor sesizate. "Având în vedere "genocidul social" generat de către conducerea societăţii chiar în Săptămâna Patimilor, din solidaritate cu membrii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB) şi în sprijinul mişcării sindicale la nivel naţional, şi-au anunţat participarea sindicalişti din cele mai importante oraşe din România: Braşov, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Tg. Jiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Baia Mare.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB), speră ca prin acest protest, decidenţii să înţeleagă că problemele sesizate la STB SA trebuie rezolvate urgent, abuzurile, ingerinţele în activitatea sindicală, lipsa dialogului social, sunt elemente care se răsfrâng asupra calităţii transportului public local, în defavoarea cetăţenilor", se mai spune în comunicat.

În luna ianuarie, peste 700 de angajaţi ai STB au organizat un protest care a paralizat transportul public de suprafață din  Bucurețti. Ei au delcrata atunci că sunt nemulţumiţi de modul în care merg negocierile pentru condiţiile de lucru şi salarizare. Ei au solicitat o majorare salarială, pentru că a crescut rata inflaţiei, explicând că nu au mai avut creşteri salariale de trei ani. Sindicaliștii au cerut și „demisia” directorului Regiei de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, deoarece nu au avut un dialog social cu acesta.

Greva lucrătorilor STB din luna ianuarie a fost declarată ilegală de justiție.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 25°C
IASI 16°C 21°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 19°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 14°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI