VIDEO Protest pe covorul roşu de la Cannes faţă de violurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina

Protest la Cannes
Protest la Cannes
21 mai 2022, 13:34

Purtând doar lenjerie pătată cu vopsea de culoare roşie şi având trupul pictat în culorile drapelului ucrainean, pe care se putea citi mesajul „Nu ne mai violaţi”, femeia a scandat şi a pozat pentru fotografi, înainte de a fi îndepărtată imediat de agenţii de pază.

Protestul a avut loc în timp ce pe covorul roşu de la Cannes defilau staruri ca Tilda Swinton şi Idris Elba, venite să asiste la premiera filmului „Three Thousand Years of Longing”, de George Miller.

Acţiunea nu a fost încă revendicată, potrivit AFP.

Parlamentul European a condamnat la începutul lunii mai utilizarea violenţei sexuale ca „armă de război” în Ucraina şi a cerut ţărilor care găzduiesc femei care fug din această ţară să le ofere acestora acces la asistenţă ginecologică, contracepţie şi avort.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în luna aprilie că au fost primite rapoarte despre „sute de cazuri de viol” în zonele ocupate anterior de trupele ruse, inclusiv despre agresiuni sexuale asupra minorilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite