Protest muzical în Comisia Iordache. Parlamentarii USR au pus Bach și Guess Who la boxe, pentru a opri dezbaterile la legile justiției

19 decembrie 2017, 19:55

În încăperea în care s-a desfășurat ședința Comisiei s-au auzit Bach, Guess Who, când muzică clasică, când diverse trupe românești cu versuri cu aluzii la politicieni corupți. Stelian Ion (USR) și-a asumat rolul de DJ, iar Cosette Chichirău (USR) a filmat momentele și le-a transmis LIVE pe Facebook. La un moment dat, Florin Iordache a părăsit sala. A revenit însă. Până la urmă, Legea 304, privind organizarea judiciară, și Legea 317, privind organizarea CSM, au trecut rapid de comisie.

UPDATE Comisia Iordache a dat raport favorabil și pe Legea 317, privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii. Au votat în favoarea raportului 12 de deputaţi, iar doi deputaţi au votat împotrivă.

UPDATE USR-iștii au pus la boxe Imnul golanilor. Florin Iordache și Marton Arpad au părăsit sala.

UPDATE Cătălin Predoiu (membru PNL în Comisia Iordache) explică la România 9 de ce parlamentarii Opoziției sunt nemulțumiți.

UPDATE Marius Vulpe explică pentru emisiunea România 9 cum s-a ajuns la această formă muzicală de protest în Comisia Iordache.

UPDATE S-a trecut la Legea 317, privind organizarea CSM. Amendamentele PSD se citesc rapid, unul după altul și se votează.

UPDATE Florin Iordache a declarat că nu se vor opri în această seară până când nu vor trece și modificările la codurile penale. Acestea sunt cele mai contestate de către Opoziție, magistrați și reprezentanții societății civile.

UPDATE Florin Iordache cere insistent oprirea muzicii și spune că parlamentarii USR încalcă regulamentul. Stelian Ion (USR) îi cere să-i spună ce sancțiune îi va da.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă