Protest la Guvern al sindicaliștilor din educație. Ei sunt nemulțumiți că salariile nu au fost majorate conform legii

13 ianuarie 2022, 07:42

La demonstraţie au participat membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, care reprezintă 300.000 de angajaţi din educaţie.

Participanţii la miting afişează pancarte inscripţionate cu mesajele: „Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi”, „Apel pentru viitorul României – alocaţi 6% din PIB”, „Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale”, „Viitorul României este în clasele noastre”, „Măştile sunt de unică folosinţă, profesorii – NU”.

Oamenii sunt nemultumiţi de faptul ca Executivul nu le-a majorat salariile cu 16 procente începând din septembrie 2020, aşa cum ar fi trebuit potrivit Legii. De la 1 ianuarie, anul acesta, au primti doar 4% în plus la salariu, ceea ce înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei.

„Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creştere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulţumire generală în rândul salariaţilor din învăţământ„, se menţionează în comunicatul celor trei organizaţii sindicale.

De asemenea, sindicatele subliniază că peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut.

„În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile HG nr. 34/2018 şi HG nr. 569/2017″, se precizează în comunicat.

Potrivit comunicatului, cele trei federaţii sindicale au în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei în sistemul educaţional. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite