Protest la combinatul de alumină de la Tulcea, din cauza creșterii facturilor la energie

Alum Tulcea
Alum Tulcea
5 ianuarie 2022, 17:07

Preşedintele organizaţiei sindicale, Andrian Darie, a declarat, pentru AGERPRES, că unitatea tulceană a început procesul de reducere a capacităţii de producţie.

„În momentul de faţă, se reduc treptat capacităţile de producţie până la jumătate. Procesul a început din prima zi a anului. Golim instalaţiile pentru a le putea da de lucru celor care nu vor avea nimic de făcut în perioada următoare. Îi vom integra în procesul de reparaţii programate pentru anul 2022 şi ne păstrăm posibilitatea de a porni la capacitate maximă, dacă se întâmplă ceva”, a menţionat Andrian Darie.

El şi-a exprimat nemulţumirea din cauza faptului că marii consumatori de energie din ţară nu au acces la surse cu un preţ convenabil, pe baza cărora să poată să facă un plan de afaceri.

„Din 2010, când s-a înfiinţat piaţa, nu s-a vândut niciun megawatt, iar în acest context marii consumatori sunt obligaţi să închidă din cauza preţurilor. (…) Guvernul ar trebui să ia în considerare avertismentele sindicatelor şi să încerce să facă ceva, nu doar să promită. La noi, sunt direct angajaţi 4.000 de salariaţi, dar de produsele noastre depind peste 20.000 de salariaţi. Tăvălugul va veni şi peste ceilalţi vrând-nevrând. Sper să se înţeleagă că trebuie făcut ceva”, a mai spus preşedintele Sindicatului Liber Alum.

Liderul sindical a precizat că, săptămâna viitoare, circa 100 de sindicalişti din combinatul de alumină vor protesta în faţa Prefecturii judeţului Tulcea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite