Protest la Ambulanța Mehedinți. Angajații cer testare după ce un pacient a ieșit pozitiv la COVID-19
Băbatul de aproximativ 50 de ani a venit prima dată la spital, marți 24 martie și a fost trimis acasă, după ce medicii au considerat că are o simplă pneumonie. Pentru că s-a simțit rău a chemat ambulanța și a venit din nou la Urgențe de unde a fost dus la mai multe secții ale spitalului – pneumofiziologie, boli infecțioase apoi, într-un final, la terapie intensivă.
Speriați de faptul că ar putea infectați cu temutul virus, angajații au venit în stația de salvare și au cerut testarea.
Directorul Stației de Ambulanță Mehedinți confirmă că pacientul a fost plimbat între secțiile spitalului dar spune că echipajele au avut echipamente de protecție. Angajaţii susțin însă altceva.
Contactați telefonic, reprezentanții spitalului au declarat că, din momentul în care starea pacientului s-a agravat și a trebuit dus la ATI, medicii și asistenții care au intrat în contact cu acest bolnav au purtat echipamente de protecție, iar pacientul a fost izolat în secția de terapie intensivă.