Protest al transportatorilor feroviari în faţa mai multor instituţii din Capitală. Sindicaliştii sunt nemulțumiți că se încearcă eliminarea CFR Călători de pe piaţă

25 august 2022, 08:07

Sindicaliștii care au protestat la ministerul Transporturilor se tem că societatea CFR Călători ar putea fi eliminată de pe piață și cer un contract pe 10 ani, în care compania să fie principalul furnizor de servicii în acest domeniu. Totul, condiționat de achiziția unor trenuri noi. Sindicaliştii susțin că nu este respectat nici statul angajaţilor şi cer subvenţionarea corectă a societății în care lucrează.

Într-un răspuns pentru Știrile TVR, reprezentanții CFR Călători au precizat că legea privind statutul personalului feroviar intră în vigoare la începutul anului viitor. Iar în ceea ce privește contractul solicitat de sindicalişti, compania speră că vă fi semnat înainte de finalul anului.

La pichetări au participat și angajați din spitalele CFR, nemulțumiți că unitățile sanitare ar putea fi transferate la Apărare.

Proteste sunt anunţate din nou pe 8 septembrie.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Conform unui comunicat al Confederaţiei Meridian, sindicaliştii cer stoparea acţiunilor care conduc la eliminarea CFR Călători de pe piaţa de transport feroviar din România şi a acţiunilor de eliminare a spitalelor CFR din sistemul feroviar din România, aplicarea Legii nr. 195 din 2020 privind statutul personalului feroviar şi salarii decente pentru ceferişti.

Totodată, aceştia solicită încheierea, până cel târziu în luna noiembrie 2022, a contractelor de servicii publice prin atribuire directă în sistemul feroviar de călători pe 10 ani aprobate prin Hotărâre de Guvern şi publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De asemenea, ei cer punerea în aplicare a Legii nr.195/2020 de la 1 ianuarie 2023 şi elaborarea unei strategii pentru resursa umană pe 10 ani „care să nu mai permită de exemplu tăierea din pix a 1.000 de posturi vacante de la CFR Călători”.

Sindicaliştii mai semnalează tergiversarea achiziţiei de trenuri noi de călători prin fonduri europene, pentru a le achiziţiona pentru operatorii străini, după eliminarea operatorilor români de pe piaţa de transport feroviar de călători din România şi solicită achiziţia de trenuri noi pentru operatorii de transport feroviar de călători din România.

În acest moment, trenurile din România circulă cu o viteză medie de 30 de kilometri pe oră.

Cei ce lucrează în spitalele CFR sunt nemulțumiți că există o propunere de transferare a acestora unități medicale către Ministerul Apărării Naționale.

În ceea ce priveşte reorganizarea CFR Călători în Centre Teritoriale Administrative şi în Centre Feroviare, protestatarii solicită reorganizarea prin aducerea reparatorilor de locomotivă de la zi şi de pe proces tehnologic, de la filiala CFR Călători, înapoi ca angajaţi ai CFR Călători.

Sindicaliştii au pichetat ambasadele Franţei şi Germaniei, reprezentanţa la Bucureşti a Comisiei Europene şi Consiliul Concurenţei.

Lucrătorii CFR au protestat și la sediile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Autorităţii de Reformă Feroviară (ARF), CFR Călători şi CNCF „CFR” SA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă